Tu vei pleca, precum corăbiile-n larg,
Și n-ai să lași în urmă nicio amintire,
Eu voi privi, la țărm, cum valurile sparg
Tot ce a fost odată, mirare și iubire.

Iar când va dispărea și ultimul catarg
Voi mai spera, privind învolburata mare,
C-ai să revii, precum vapoarele din larg,
Din orice colt al lumii, din orice depărtare!

Și-ai să-nțelegi, cândva, al iubirii joc,
Și ai să știi, căci îmi vei auzi chemarea:
Corăbiile pleacă, dar mereu se-ntorc,
Oricât de-albastră și nemărginită-i zarea!

Tu vei pleca, eu voi rămâne într-un port
Și niciodată nu vei ști căt te-am iubit…
Corăbiile pleacă, dar mereu se-ntorc
De la Apus și pân-la Răsărit, la nesfârșit!