Cum obții ajutor ITF sau SLN?


Revista: Revista nr.2 (2)
Capitol: Ghidul marinarului
Pagina: 15
Autor: Costică Stici - Vicepreședinte SLN

Cod articol: #2-12-22
Link: http://revistacapcompas.ro/reader/revista-nr-2/15

Cum găsiți cea mai apropiată organizație sindicală sau inspector ITF?

Primul pas, este să contactați sindicatul (afiliat ITF) al cărui membru sunteți. Dacă încă nu sunteți înscris în sindicat, gândiți-vă serios să faceți acest pas. Nu se știe niciodată când veți avea nevoie. Pentru SLN, folosiți numărul de telefon +40 (0) 241 618 587.

Pentru a obține datele de contact necesare pentru organizația sindicală afiliată ITF sau pentru inspectorul ITF din zona în care vă aflați, intrați pe adresa web www.itfseafarers.org.

Dacă aveți un telefon smart sau o tabletă, descărcați GRATIS aplicația ITF Seafarers de la adresa www.itfseafarers.org.

O altă soluție, în situația în care apar probleme, este să folosiți numărul internațional de urgență, pus la dispoziție de către ISWAN, +44 (0) 300 012 4279. După ce veți intra în legătură cu reprezentantul ISWAN, acesta vă va îndruma, pe drumul cel mai scurt, pentru a lua legătura cu cine trebuie, în funcție de natura problemei și de zona în care vă aflați.

Cum contactați ITF?

Trebuie reținut faptul că ITF vă pune la dispoziție o linie specială (HelpLine), de suport global, 24/24. Operatorii care răspund vorbesc în multe limbi și sunt instruiți pentru a da cele mai bune soluții problemelor marinarilor.

Pentru a contacta ITF puteți apela sediul din Londra la telefonul +44 (0) 20 7940 9287 (în timpul orelor de program) sau ITF Helpline (permanent) la +44 (0) 20 7940 9280.

De asemenea, puteți trimite SMS la numărul +44 (0) 7950 081459 sau prin e-mail, la adresa help@itf.org.uk.