După doi ani și jumătate, ne-am obișnuit să vedem cum oamenii și societățile fac față pandemiei. Fac? După 100 de zile, ne-am obișnuit să vedem cum oamenii mor în război și cum cei atacați încearcă să se apere de atacatori. Reușesc? Probabil că da. Îmi aduc aminte că în decembrie ’89 unii au participat de acasă la revoluția de la televizor (work from home). Da, unii chiar au primit certificate de revoluționar și apoi, cu dărnicie, au început să dea lecții și altora.

Aș mai glumi pe tema asta, dar există un alt grup tăcut, semnificativ, de oameni „invizibili” și de care depindem toți deși nu avem habar. Tocmai acești oameni sunt vulnerabili la efectele reale ale evenimentelor înconjurătoare: izolarea, oboseala, separarea de casele lor. Ei sunt navigatorii care se sacrifică menținând pe linia de plutire comerțul maritim astfel încât alimentele, medicamentele, materiile prime, energia și bunurile de larg consum, de care depindem, să ne poată asigura existența. 90% din comerțul global este transportat de către navigatori, cu navele lor. În Australia, continentul insular, procentul urcă la 98,2%.

Ne bazăm atât de mult pe navigatori încât mulți dintre noi i-am și uitat. Cum de i-am uitat? Păi își fac treaba prea bine. Și dacă treaba merge, nu avem probleme.

Acești oameni deosebiți, cărora le mai spunem și „oamenii mării” lucrează luni întregi într-un mediu izolat. În trecut, ei beneficiau de răgazul concediului de la țărm în locurile pe care le vizitau iar la terminarea contractului așteptau repatrierea pe navă. Acum nu. În foarte multe cazuri, ei se află într-o „țară a nimănui” limitați la a sta pe navele lor și fiind nevoiți să-și extindă serviciul, neputând să zboare spre casă. În fiecare lună, aproximativ 100.000 de navigatori ar trebui transferați de la navele din întreaga lume pentru a respecta orele de lucru sigure și bunăstarea echipajelor. În schimb, vedem căpitanii și proprietarii de nave incapabili să respecte legile sau reglementările internaționale privind sănătatea și bunăstarea echipajelor lor.

Pe 1 mai 2021, la prânz, navele din întreaga lume au sunat din sirene sau din „fluiere”, în sprijinul eroilor necunoscuți ai comerțului global. Unii din comunitatea maritimă de la țărm, în semn de solidaritate, au suflat și ei în diverse instrumente. Altceva mai putem face?

În toate acestea, trebuie să includem și navigatorii de pe navele de croazieră și să le acordăm meritele cuvenite pentru acțiunile lor legate de sănătatea și repatrierea pasagerilor lor în momentul în care navele de croazieră au fost lovite de pandemie și au încetat să mai navigheze. Atunci, echipajele au devenit invizibile, rămânâd pentru mult timp la bord, fiindu-le interzisă repatrierea. Chiar și cei de pe navele care nu au avut antecedente de boală au fost supuși restricțiilor și protocoalelor suplimentare care împiedicau circulația in scop profesional.

Până la urmă ceva s-a mișcat.
Camera Internațională de Transport (International Chamber of Shipping), care reprezintă 80% din tonajul mondial de transport maritim commercial și ITF, care vorbește în numele a peste 2 milioane de navigatori, au lansat un apel la acțiune pentru:

(1) Desemnarea unui număr specific de aeroporturi pentru deplasarea și repatrierea în siguranță a echipajelor.

(2) Redefinirea navigatorilor ca lucrători-cheie, care furnizează servicii esențiale în timpul pandemiei de COVID-19, eliminând astfel restricțiile naționale destinate pasagerilor și personalului neesențial și crearea de „culoare verzi” pentru schimburile de echipaj.

(3) Îndeplinirea angajamentului de a menține lanțurile de aprovizionare deschise, prin luarea de măsuri specifice urgente.

În portul Constanța, o echipa formată de SLN și Clubul Navigatorilor face permanent vizite la nave și oferă navigatorilor, cu precădere celor aflați la nevoie, pachete cu alimente, mijloace de protecție, cartele telefonice și, uneori, chiar consiliere psihologică. Cred că cel mai important este faptul că marinarii găsesc departe de casă persoane cu care pot schimba o vorbă și au sentimentul că sunt bine primiți, că se pot baza pe un ajutor în caz de nevoie.

Regina Elisabeta a II-a, într-o emisiune cu ocazia Paștelui spunea: „Sper că în anii următori toată lumea va putea să se mândrească cu modul în care au răspuns la această provocare”.
În sfârșit, pandemia s-a retras pentru un timp. Dar aud că se întoarce. Va fi la fel? •