Pe geana iernii ce așteaptă să coboare,
Mi te prelingi prin gânduri ca o amăgire,
Azi, ca și pomii, visele-mi sunt goale
Și, vai, cât a durut această desfrunzire!

Mă strânge frigu-n brațe și e noapte,
În somn alunec prin castele de cristal,
Tu vino și așterne-mi sărutul pe pleoape,
Trezește-mă din visul ăsta insipid, banal

Și du-mă-n anotimpul nopților albastre,
Să rătăcim prin Universul viselor târzii,
Iar primăverile ce n-au fost ale noastre
Vor înflori în prag de iarnă, tu doar să vii!

Să vii să mă-nflorești, încă o data,
Și să-mi presari parfum de tei în păr,
Iubire, tu, nemuritoare și imaculată,
Mai ninge-mă cu dalbe flori de măr!