Navă de ultima generație, lansată de Șantierul Naval Constanța


Revista: Revista nr.2 (10)
Capitol: Nave românești
Pagina: 4-5
Autor: Adrian Mihălcioiu - Președinte SLN

Cod articol: #10-17-137
Link: http://revistacapcompas.ro/reader/revista-nr-10/04-5

În data de 11 aprilie 2019 a fost botezată prima navă, tanc petrochimic, dintr-un proiect nou, o nouă serie de nave construite de Șantierul Naval Constanța (SNC). Nava de 41.000 tdw are o lungime de 180 de metri, lățimea de 32,24m și pescajul de 11,20m.

Nava a fost construită în Șantierul Naval din Constanța, proiectul fiind finanțat de Banca ABN AMRO.

Histria Atlas, o adevărată bijuterie pe apă, va întregi flota companiei Histria Shipmanagement, navigând sub pavilion liberian.

Este necesar să amintim că pe navele acestei companii sunt angajați numai navigatori europeni (români) iar navele sunt acoperite prin contracte ITF care oferă navigatorilor condiții de muncă și viață standard, la nivel european.

Din păcate, deoarece România nu oferă o legislație de pavilion prietenoasă nici investitorilor și nici proprietarilor de nave, multe nave își desfășoară activitatea sub pavilioanele altor țări. Dacă statul român ar oferi condiții de predictibilitate și fiscalitate atractive, multe nave ar putea fi înregistrate sub pavilionul românesc.

Histria Atlas, o navă de top din punct de vedere al tehnicii și digitalizării, este mai prietenoasă cu mediul și mai agilă când ne raportăm la capacitatea de transport a navelor similare. La 20 de tone pe zi, consumul de combustibil este cu circa 20% mai redus decât în cazul altor nave din aceeași clasă. Corpul navei a fost astfel optimizat și proiectat pentru navigație și în porturi cu adâncimi restrictive. Nava cu dublă funcțiune, de transport produse petroliere și chimice, a fost realizată după un concept propriu SNC, cu sprijinul unor experți germani și reprezintă primul exemplar (EcoMaxMR1) dintr-o serie de 21 de nave.

La eveniment au participat și reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), întâlnindu-se cu membrii de sindicat care compun echipajul navei. Cu această ocazie, SLN a semnat și Contractul Colectiv de Muncă pentru aceasta navă și a înmânat câteva lucruri necesare pentru petrecerea timpului liber la bord.

Îi dorim navei Histria Atlas și echipajului „ape liniștite” iar Șantierului Naval Constanța la cât mai rapidă revedere și pentru următoarele nave din cadrul proiectului.