În legătură cu povestea pe care o să v-o spun acum, unii sunt siguri că așa au avut loc lucrurile pe când alții susțin că e doar un basm spus cândva la gura sobei. Oricum ar fi, mi s-a părut că trebuie să o dau mai departe.

Cu mulți ani în urmă, pe un promontoriu, se afla un mic sat. Natura nu era prea generoasă cu localnicii. Pentru a-și duce traiul de la un an la altul, aceștia se îndeletniceau în principal cu pescuitul și marinăria. Toți erau oameni ai mării. Dar, nici marea nu era întotdeuna prietenoasă. Aproape tot timpul erau furtuni puternice care făceau vasele să eșueze pe stâncile din jurul coastei, de multe ori marea înfricoșătoare luându-și tributul în vieți omenești.

Într-o zi, oamenii s-au adunat și au decis să construiască un far și o stație de salvare, pe o peninsula care pătrundea mai adânc în mare. Se gândeau ei că, astfel, vor putea să avertizeze vasele care se apropiau prea mult de țărmul stâncos și vor putea să îi salveze pe cei aruncați în apele înghețate.

Zis și făcut. Oamenii, harnici și hotărâți, au abordat guvernul și au început să obțină fondurile necesare proiectului lor. În curând, au început construcția unui turn în care au instalat un far. Apoi, au organizat un sistem de supraveghere și au achiziționat bărci de salvare pe care au învățat să le folosească. Destul de repede, farul a început să funcționeze, să salveze vieți.

Cum veștile se duc repede, în scurt timp, faptele lor au devenit cunoscute până departe. Navele nu au mai eșuat pe stânci și chiar dacă s-a mai întâmplat, s-a auzit alarma iar localnicii și-au riscat viața pentru a-i salva pe cei aruncați în valuri. După câțiva ani, oameni de departe au început să vină pentru a studia Farul și a-l folosi ca model.

Într-o zi, cineva a sugerat că, dacă tot petrec toți atât de mult timp la Far, ar trebui să se adune acolo cu diverse ocazii și pentru a se distra. Au încept să se adune la Far. La început mai rar și apoi mai des. Mulți oameni, chiar au reușit să își construiască casele în apropierea Farului. Astfel, dacă suna alarma, erau acolo să intervină.

Apoi, s-a hotărât că, dacă tot își petrec timpul acolo, trebuie să facă locul mai confortabil. Deci s-au făcut aranjamente pentru încălzirea Farului, pereții gri au fost pictați în alb strălucitor și au fost izolați cu panouri, au fost așezate covoare pentru a ascunde betonul inestetic, o bucătărie bine dotată a fost inaugurată și, în general, Farul a devenit un loc plăcut pentru petrecerea timpului, în așteptarea sunetului alarmei. Farul a devenit în curând centrul vieții micului orașel care creștea în jurul lui.

Apoi, într-o noapte, o furtună puternică a făcut ca mai multe nave să fie aruncate pe pietrele de la țărm. Dar, localnicii au petrecut ore în șir adunând naufragiații și ducându-i la Far, unde au fost hraniți și îmbrăcați cu haine uscate. Acest lucru se mai întâmplase de-a lungul anilor, dar de data aceasta, după ce furtuna s-a liniștit și naufragiații au părăsit Farul, oamenii salvatorii erau supărați. Furtuna îi obligase să lase confortul Farului și să se arunce în marea înghețată și periculoasă. Ba chiar mai mult, naufragiații aduși la Far murdăriseră covoarele iar bucătăria… ce să mai vorbim. După o scurtă discuție, au decis ca de acum, naufragiații să fie duși la subsol și nu în zonele frumoase ale Farului.

Nu după mult timp, o altă furtună i-a lovit și aproape jumătate dintre bărbați au ieșit cu bărcile de salvare pentru a-i aduna pe marinarii naufragiați în apele reci și neiertătoare. De data aceasta, nava care eșuase pe stânci provenea dintr-o țară de departe, iar bărbații care o conduceau vorbeau o altă limbă și, chiar mai rău, pielea lor avea o altă culoare. Astfel, după furtună, mulți dintre salvatori s-au alăturat celor care au refuzat să intre în mare. Ei au decis că astfel de oameni nu au nici-o legătură cu Farul. Unii chiar au afirmat că marinarii nu trebuiau salvați pentru că erau atât de diferiți. Alții deja își spuseseră părerea că nu trebuia să lase confortul Farului pentru a-și risca viața aruncându-se în marea înghețată și întunecată. Atunci, după discuțiile cu reprezentanții guvernului, localnicii au stabilit că Farul va rămâne aprins, dar operațiunile de salvare vor fi întrerupte.

Un mic grup, însă, nu a fost de accord. Ei au plecat pe coastă, la mica distanță și au început să construiască un Far nou. Ei au hotărât că vor organiza cea mai mare stație de salvare și așa au și făcut. În fiecare zi și în fiecare noapte au avertizat navele și, uneori, au încercat să salveze vieți din marea înghețată. Faima noului Far a crescut, iar cel vechi, încet, încet, a fost scos din folosință.

Ca din orice poveste, și din aceasta trebuie să se desprindă o morală. Oh da, oamenii spun că grupul mic care conduce Farul nou sunt aceia care au fost salvați odată din apele mării furioase. Și mai spun că lumina sa mai poate fi încă văzută în tine, în mine și în alții ca noi, dacă vom avea grijă să o ținem aprinsă. Iar, în loc de epilog, te rog cititorule, nu uita că în fiecare zi de 7 august sărbătorim Ziua Farului.