Pentru o mai bună înțelegere a prevederilor MLC-2006, poate cea mai importantă platformă de reglementare din ultima perioadă, vom publica în câteva episoade, răspunsurile la o serie de întrebări.



Ce reprezintă MLC-2006?

Este cea mai cuprinzătoare convenție internațională privind munca, adoptată de Organizația Internațională a Muncii (ILO) la sesiunea din februarie 2006 (Geneva, Elveția). Prevederile sale au intrat în vigoare - adică au devenit legi internaționale obligatorii - la 20 august 2013. România, a ratificat prevederile MLC-2006, prin Legea nr. 214 din 21 iulie 2015.

MLC-2006 stabilește drepturile navigatorilor la condiții decente de muncă și contribuie la crearea condițiilor de concurență loială pentru armatori. Normele MLC-2006 au fost concepute pentru a deveni un instrument juridic global care va fi „al patrulea pilon” al regimului internațional de reglementare a transportului maritim, completând convențiile-cheie ale Organizației Maritime Internaționale (OMI), cum ar fi Convenția Internațională privind standardele de pregătire, certificare și efectuare a serviciului de cart (1978), modificată (STCW) și Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, 73/78 (MARPOL). MLC-2006 cuprinde un set cuprinzător de standarde globale, bazate pe cele care se regăsesc deja în instrumentele de muncă maritimă (Convenții și Recomandări) adoptate de OIM între anii 1920 și 1996.
Având în vedere existența a numeroase alte convenții maritime, ar putea fi pusă o întrebare cu privire la motivul care face necesară o nouă convenție. Au existat multe motive pentru adoptarea MLC-2006.

În cazul navelor care navighează sub pavilionul unor țări care nu exercită o jurisdicție și un control eficient, conform legislației internaționale, navigatorii trebuie adeseori să lucreze în condiții inacceptabile, în detrimentul bunăstării lor, sănătății și siguranței. Deoarece viața profesională a navigatorilor se petrece de regulă în afara țării de origine iar angajatorii lor (proprietarii de nave), de cele mai multe ori, nu se află în țara lor de origine, pentru acest sector sunt necesare standarde internaționale eficiente. Desigur, aceste standarde trebuie, de asemenea, înțelese și puse în aplicare la nivel național, în special de către guvernele care dețin un registru al navelor și care autorizează navele să arboreze drapele țărilor lor (numite „state de pavilion”). De asemenea, este important să înțelegem că există state de pavilion și proprietari de nave care oferă condiții decente de muncă și viață la bordul navelor lor. Aceste țări și armatorii se confruntă cu o concurență neloială prin faptul că plătesc prețul de subcotare de către armatorii care au nave și operațiuni care nu corespund standardelor.

Decizia Organizației Internaționale a Muncii (OIM) de a elabora MLC-2006 a fost rezultatul unei rezoluții comune din 2001 a reprezentanților organizațiilor internaționale ale navigatorilor și armatorilor, susținute ulterior de guverne. Aceștia au subliniat faptul că industria navală este „prima industrie globală cu adevărat globală” care „necesită un răspuns internațional de reglementare, de o natură adecvată.”
Întreaga industrie a solicitat OIM să dezvolte „un instrument care să reunească, într-un text consolidat, cât mai multe din instrumentele OIM existente, pentru a îmbunătăți relevanța acestor standarde pentru nevoile tuturor părților interesate din sectorul maritime”.


Care sunt obiectivele de bază ale MLC-2006?

Obiectivele principale ale MLC-2006 sunt:

■ să asigure protecția cuprinzătoare a drepturilor navigatorilor, la nivel global. (este uneori denumită „Bill of Rights” pentru navigatori) și
■ să stabilească condiții de concurență echitabile pentru țările și armatorii care se angajează să asigure condiții de muncă și de viață decente pentru navigatori, protejându-i de concurența neloială a navelor care nu respectă standardele.


Cum va proteja MLC-2006 navigatorii din întreaga lume?

În primul rând, MLC-2006 a fost conceput pentru a atinge un nivel mult mai ridicat de ratificare decât convențiile anterioare și, de asemenea, să se aplice tuturor armatorilor, servind astfel și la protecția navigatorilor care lucrează pe nave care operează sub pavilionul unei țări care nu a ratificat Convenția. Se referă, de asemenea, la toate persoanele care lucrează pe mare (estimate la 1,6 milioane).

MLC-2006 își propune să asigure o „conștientizare continuă” în fiecare etapă, de la sistemele naționale de protecție până la sistemul internațional. Acest lucru pornește de la navigatorii individuali care, în conformitate cu MLC-2006, trebuie să fie informați în mod corespunzător cu privire la drepturile lor și la căile de atac disponibile în caz de nerespectare a acestora. Dreptul de a depune plângeri, la bordul navei și pe uscat, este recunoscut de asemenea în convenție. Aceasta se aplică armatorilor care dețin sau operează nave cu tonaj brut mai mare sau egal cu 500 și care efectuează călătorii internaționale sau călătorii între porturi străine (porturi situate într-o altă țară decât statul de pavilion al navei). Aceștia trebuie să elaboreze și să pună în aplicare planuri asigurându-se că legile, regulamentele sau reglementările naționale aplicabile și alte măsuri pentru implementarea MLC-2006 sunt respectate. Proprietarii acestor nave sunt responsabili pentru realizarea planurilor declarate și pentru păstrarea înregistrărilor adecvate, doveditoare privind implementarea cerințelor Convenției.

În cadrul responsabilităților sale actualizate privind inspecțiile de muncă pentru navele de 500 GT sau mai mari care efectuează călătorii internaționale sau călătorii între porturi străine, statul de pavilion (sau o organizație recunoscută în numele acestuia) revizuiește planurile armatorilor, verifică și certifică că acestea sunt de fapt în vigoare și sunt puse în aplicare. Navele sunt obligate să dețină la bord un certificat de muncă maritimă și o declarație de conformitate cu munca maritimă. De asemenea, se așteaptă ca statele de pavilion să se asigure că legile și reglementările naționale care pun în aplicare standardele Convenției sunt respectate pentru navele mai mici, inclusiv cele care nu sunt implicate în călătorii internaționale și care nu sunt acoperite de sistemul de certificare. Statele de pavilion trebuie să efectueze evaluări periodice ale calității eficienței sistemelor lor naționale de conformitate, iar rapoartele lor către OIM (conform articolului 22 din Constituția OIM) vor trebui să furnizeze informații cu privire la sistemele lor de inspecție și certificare, inclusiv la metodele lor de evaluare a calității. Acest sistem de inspecție generală al statului de pavilion este completat de proceduri care trebuie respectate în țările respective. Sistemul este consolidat în continuare prin măsuri voluntare prin inspecțiile în porturile străine (numit „Port State Control” (PSC).

(continuarea în numărul viitor)