%img:articole-6/art83-1,left%În numărul din decembrie al revistei, am abordat problema tulburărilor psihice ale căror simptome şi manifestări sunt de o intensitate mai uşoară, care pot fi manageriate chiar şi în cazul unor persoane aflate în timpul serviciului pe mare.

Din păcate, deşi nu sunt foarte des întȃlnite, nu sunt nici excluse tulburări psihice de o mai mare gravitate, care constituie un pericol atȃt pentru persoana care traversează asemenea probleme, cȃt şi pentru restul echipajului.

În mod teoretic, navigatorii nu ar trebui să facă parte din categoria persoanelor care să prezinte asemenea afecţiuni, selecţia medicală prealabiă incluzȃnd şi evaluări psihiatrice şi psihologice.

Există două situaţii posibile care duc la includerea unor persoane cu tulburări psihice severe în rȃndul personalului navigant:

1. Primul episod psihotic debutează în cursul voiajului, neexistȃnd antecedente psihiatrice.
2. Navigatorul este deja diagnosticat cu o afecţiune psihică, dar sub tratament, se află într-o perioadă de remisiune în care nici examinarea psihologică, nici cea psihiatrică nu pot pune în evidenţă elemente psihopatologice; antecedentele sunt ascunse cu bună ştiinţă de către persoana în cauză.


La ce fel de tulburari ne referim?

%img:articole-6/art83-2,left%Vorbim despre un grup mai mare de tulburări, reunite sub denumirea de tulburări psihotice. Acestea afectează psihicul persoanei, ducȃnd la tulburări serioase de judecată, comportament, emoționalitate, înţelegere a realităţii sau comunicare.

Exista mai multe tipuri de tulburari psihotice, incluzȃnd:

a. Schizofrenia: persoana prezintă tulburări severe de comportament, precum şi alte simptome, cum ar fi delirul şi halucinaţiile. Declanşarea unui episod acut în cursul unui voiaj reprezintă o urgenţă care implică toţi membrii, cel în cauză trebuind să primească ajutor psihiatric cȃt mai repede cu putinţă; dacă acest lucru nu este posibil, se impune ca sarcinile să fie preluate de către altcineva, iar dacă situaţia impune, cel afectat să fie izolat pentru propria protecţie şi pentru siguranţa celorlalţi.
b. Episodul psihotic de scurtă durată: simptomele sunt relativ similare cu cele din schizofrenie, dar durata este scurtă şi de regulă sunt declanşate de un factor stresant.
c. Tulburarea delirantă: presupune o convingere falsă, persistentă, iraţională, cum ar fi impresia că cel în cauză este urmărit, persecutat, otrăvit.
d. Tulburarea psihotică indusă de consumul unor substanțe: această condiţie este fie urmarea consumului, fie a sevrajului la o substanţă sau a mai multor.
e. Tulburarea psihotică secundară unei condiții medicale (ex.: Tumora cerebrală).

Este importantă sesizarea acestor tulburări, identificarea la timp a acestora, pentru diminuarea consecinţelor negative.

Cele mai întȃlnite simptome sunt: halucinaţiile, delirul şi tulburările de gȃndire.

- în cazul halucinaţiilor persoana aude, vede, miroase lucruri inexistente, poate fi observată solilocvȃnd (vorbind singură).
- delirul este o convingere falsă, intensă, rezistentă la dovezi şi contraargumente. De exemplu o persoană convinsă că este otravită nu poate fi convinsă de contrariu nici dacă vede că ceilalți colegi consumă aceeaşi mȃncare.

Alte simptome psihotice includ:

- vorbirea incoerentă;
- gȃndirea confuzională;
- comportamentul ciudat, posibil periculos;
- mişcări neobişnuite;
- pierderea interesului pentru igiena personală;
- probleme de relaţionare cu ceilalţi;
- detaşare emotională;
- schimbări de dispoziţie, depresie sau manie.

Expunerea succintă a acestor tulburări şi ale simptomelor acestora sper să fie utilă celor care în cursul activităţii pe mare se confruntă cu asemenea experienţe nedorite, uneori inerente.

În ceea ce privește ajutorul ce poate fi acordat unui coleg aflat într-o asemenea situaţie de risc, acesta se restrȃnge la comunicarea cu tact, calm, interacţiunea cu cȃt mai puține persoane şi, dacă este posibil, administrarea unui calmant de tip benzodiazepinic (ex.: Diazepam), pȃnă la posibilitatea admiterii într-o unitate medicală.