Titanicul a fost a doua dintre cele trei nave mari destinate să lucreze pe linia „Southampton - New York”. Navele surori, Olympic, Titanic și Britannic, au fost foarte asemănătoare în dimensiune (aproximativ 270m lungime), fiind planificate să fie aproape identice.

Titanic a fost sora mijlocie cântărind în 46328GT (tone brute), doar cu puțin mai mare decât Olympic, la 45323GT. Britannic a fost cel mai mare dintre cei trei, cântărind 48158GT. Tonajul suplimentar al lui Britannic s-a datorat modificărilor făcute datorită catastrofei Titanic-ului.
Dintre cele trei surori, prima a fost RMS Olympic.

Lansat pe 20 octombrie 1910, RMS Olympic a fost primul din trioul White Star Liners. Sub comanda căpitanului E.J. Smith (care mai târziu a comandat Titanicul) a navigat pe 14 iunie 1911 din Maiden spre New York.

%img:articole-6/art79-1,left%Olympic a fost primit bine, însă la 20 septembrie 1911 a fost implicat într-o coliziune cu croazierul HMS Hawke. După ce a revenit la Belfast, a fost reparat folosindu-se componente de la sora mai mică (Titanic).

După dezastrul Titanicului, RMS Olympic a suferit diferite îmbunătățiri de siguranță, inclusiv bărcile de salvare pentru toți oamenii aflați la bord iar în octombrie 1912 i-a fost instalată o suprafață interioară etanșe.

La 1 septembrie 1915, Olympic a fost rechiziționată de către guvernul britanic pentru serviciul de război, ca navă pentru transportul trupelor. Mai târziu, nava a primit o vopsea specială, proiectată pentru a induce în eroare observatorii inamici. Poate că cea mai faimoasă realizare, din anii de război, a fost lovirea și scufundarea unui submarin german, U103.
După război, a revenit în cadrul serviciului comercial și, în ciuda problemelor sale timpurii, a câștigat afecțiunea navigatorilor, fiind poreclită „Bătrâna de încredere”.

Ghinionul ei a revenit pe 15 mai 1934, când RMS Olympic a intrat în coliziune cu nava Nantucket, rezultând pierderea a 7 vieți.

Ultimul ei voiaj s-a încheiat la Southampton în 12 aprilie 1935. În 13 octombrie 1935 a ajuns la șantierele navale Palmers Yard on the Tyne pentru a fi dezasamblată. Subansamblele sale au fost în cele din urmă transportate pe 19 septembrie 1937, la Inverkeithing (Scoția), pentru demolarea finală.

Diverse fitinguri ale navei Olympic au fost vândute la licitație și este posibil să fie găsite și astăzi. Locații notabile includ hotelul White Swan din Alnwick, Anglia și faimoasa sculptură din lemn „Honour and Glory Crowning Time” care poate fi văzută în Muzeul Maritim din Southampton.

%img:articole-6/art79-2,left%Parțial, cu povestea navei RMS Olympic se suprapune și scurta existență a RMS Titanic, cea de a doua dintre surori.

White Star Lines, proprietarii Titanicului, precum și constructorii, Harland and Wolff, nu au declarat niciodată public că Titanicul nu poate fi scufundat. Ei știau mult mai mult decât atât. Mai degrabă, publicul și presa s-au minunat la numeroasele dispozitive de salvare, cum erau ușile și pereții etanși la apă.

White Star și Harland and Wolff n-au crezut niciodată în superstițiile privind botezul vreunei nave. La lansare, un muncitor a fost auzit spunând: „Ei doar o construiesc și o împing în apă!” Lansarea a durat 62 de secunde, nava atingând o viteză de 12 noduri.

Plecarea Titanicului de la Southampton, pe 10 aprilie, nu a fost lipsită de ciudățenii. Un mic foc de cărbune a fost descoperit într-unul dintre buncărele ei - o apariție alarmantă, dar frecventă. După evaluarea situației, căpitanul și inginerul sef au ajuns la concluzia că este puțin probabil să provoace vreo pagubă care ar putea afecta structura navei. Conform unei teorii, focul a devenit incontrolabil după ce nava a părăsit Southampton, forțând echipajul să încerce o traversadă cu viteză maximă. Mișcându-se cu viteza maximă, nu au putut evita coliziunea fatală cu aisbergul.

Un alt eveniment a avut loc când Titanicul a părăsit docul de la Southampton. Pe măsură ce ieșirea sa se afla în plină desfășurare, a apărut pericolul unei coliziuni cu SS New York, America Line. Supraviețuitorii Titanicului consideră acest fapt ca fiind cel mai rău semn pentru o navă care pleacă în prima sa călătorie.

Și da, urmează dezastrul. Pe 14 aprilie, după patru zile de navigație neegalată, Titanic a primit rapoarte sporadice de la alte nave din zonă, cu privire la posibilitatea existenței aisbergurilor, dar și-a continuat drumul cu viteză mare, navigând pe o mare calmă sub un cer senin, fără lună.

La ora 11:30, un marinar aflat de cart a văzut un aisberg care se profila în fața navei. A sunat clopotul de avertizare și a telefonat la centrul de comandă. Motoarele au fost rapid inversate și nava a fost rotită brusc. Astfel, în locul unui impact direct, Titanic și-a tăiat tribordul frecându-se de-a lungul aisbergului și aruncând fragmente de gheață pe puntea din față. După un timp, supraveghetorii au răsuflat ușurați. Ei încă nu aveau idee că aisbergul avea un vârf subacvatic, care tăiase o gaură de aproape 92m în corpul navei, sub linia de plutire. În scurt timp, Thomas Andrews de la Harland and Wolff, a făcut un calcul rapid și a estimat că Titanicul mai putea rămâne pe linia de plutire timp de o oră și jumătate.

După aproximativ o oră de la contactul cu aisbergul, s-a început o evacuare, în mare măsură dezorganizată, chiar haotică. Evacuarea a început odată cu coborârea primei bărci de salvare. Ambarcațiunea fusese concepută pentru a salva 65 de persoane dar a plecat cu doar 28 la bord.

În conformitate cu legea mării, femeile și copiii au fost urcați cu prioritate în bărcile de salvare. Când nu erau femei sau copii în apropiere, bărbații aveau permisiunea să se îmbarce. Cu toate acestea, multe dintre victime au fost, de fapt, femei și copii.

Contrazicând prezicerea lui Andrews, Titanicul a mai plutit, cu încăpățânare, pentru o perioadă de aproape trei ore. Aceste ore au fost martorii actelor de lașitate dar și de curaj extraordinar. Sute de drame umane s-au desfașurat între ordinul de lansare a bărcilor de salvare și scufundarea finală a navei.

Astfel, Titanicul a luat cu sine mai mult de 1500 de suflete.

Istoricul navei, John Maxtone-Graham, a comparat povestea Titanicului cu dezastrul Space Challenger din 1986. Și în acest caz, lumea s-a revoltat la ideea că una dintre cele mai sofisticate invenții create vreodată ar putea exploda împreună cu echipajul său. Ambele tragedii au declanșat o prăbușire bruscă a încrederii, dezvăluind că rămânem supuși fragilităților și erorilor umane, în ciuda prezumțiilor noastre de infailibilitate tehnologică.

Ultima soră, cea mai mica, a fost HMHS Britannic.

%img:articole-6/art79-3,left%Britannic și-a început viața sub umbra dezastrului provocat de Titanic. Inițial era programată să se numească „Gigantic” dar, până la urmă i s-a spus Britannic, White Star considerând că acesta ar fi un nume mai norocos (White Star Line a avut peste ani trei nave botezate Britannic - HMHS Britannic a fost a doua).

Aparent, Britannic se asemăna cu Titanicul, având o promenadă închisă (A-Deck), dar o mare diferență era cea a bărcilor de salvare care erau mult mai vizibile.

Sub punți, Britannic era similar cu surorile sale, însă elementele de siguranță suplimentare (cum ar fi o dublă carenă pentru o etanșeitate superioară) erau reproiectate mai degrabă decât modernizate. Deși nu s-a dorit mărirea vitezei de serviciu, nava a fost dotată cu o turbină mai puternică, capabilă să dezvolte o putere de 18000CP, comparativ cu 16000CP cât avea a Olympicului. Putem spune că, la acea data, era cea mai puternică turbină marină din lume.

Lansată la apă în 26 februarie 1914, amenajarea interioară a fost întârziată de primul război mondial și inerentele dificultăți financiare și industriale. La 13 noiembrie 1915, Britannic a fost rechiziționat, ca navă spital, devenind HMHS Britannic (His Majesty's Hospital Ship).

A primit un strat de vopsea alb strălucitoare, cu cruci roșii uriașe, fiecare aprinsă de 125 de lumini. La 11 decembrie 1915 a părăsit Belfast și și-a început scurta ei carieră.
În 21 noiembrie 1916, la ora 8:12, Britannic a lovit o mină (unii încă mai contestă afirmând că nava a fost torpilată) în Canalul Kea, Marea Egee. În ciuda caracteristicilor sale de siguranță îmbunătățite, Britannic a început să se scufunde într-o copie crudă a sfârșitului surorii ei cu patru ani mai devreme.

S-au făcut încercări de a o duce pe plaja insulei Kea dar nu s-a reușit. Două bărci de salvare, lansate fără acordul autorității portuare, au fost aspirate de elice și zdrobite în bucăți. Ocupanții nu au avut nici o șansă.

La ora 9:07 pupa a dispărut sub ocean, după numai o oră de agonie. Din acel moment, Olympic a rămas singurul supraviețuitor al visului White Star Lines, despre o linie permanentă, deservită de trei nave, spre New York.

În retrospectivă, dezastrul ar fi putut fi mult mai rău. Dacă Britannic ar fi fost într-o călătorie cu răniți la bord, pierderea vieții acestora ar fi fost de neconceput.

În 1976, faimosul explorator francez Cousteau a descoperit epava care se află la o adâncime de 110 de metri. A reușit să recupereze câteva obiecte mici. Fiind o navă rechiziționată în serviciul coroanei, până în prezent epava aparține guvernului britanic.

La 27 august 1995, ziarul britanic The Sunday Express, a raportat că o echipă de 12 scafandri greci conduși de Kostos Thoktardis încearcă să ridice o epavă. O săptămână mai tarziu (3 septembrie 1995) Sunday Express a raportat ca Paul Louden-Brown a scris Ministerului Britanic al Apărării insistând ca aceștia să se adreseze guvernului elen pentru a opri planurile domnului Thoktardis.

Deși în ultimii ani au fost depășite în dimensiuni de alte proiecte (de exemplu Queen Mary - 312m, Queen Elizabeth - 315m și actuala Queen Elizabeth 2 – 294m), pentru timpul lor, au fost nave de clasă olimpică, fiind cele mai mari nave construite până atunci.

%img:articole-6/art79-4,left%Și, povestea continuă. Titanic II a fost planificat să devină o nouă navă de linie, o replică modernă a clasicului RMS Titanic. Noua navă a fost proiectată să aibă un tonaj brut de 56.000GT, în timp ce nava inițială avea 46.328GT.

Proiectul a fost anunțat de milionarul australian Clive Palmer în aprilie 2012, o companie de croazieră propusă Blue Star Line Pty Ltd. din Brisbane, Australia. Data de lansare planificată a fost inițial stabilită în 2016, fiind apoi amânată până în 2018, după cum anunța Palmer. Blue Star Line nu a mai făcut actualizări după mai 2014, când a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere (care precede în mod obișnuit un contract) cu AVIC Kaixin din Beijing. Ship Industry Co Ltd. AVIC urma să „reprezinte Blue Star Line în promovarea proiectului Titanic II și coordonarea sponsorilor Titanic II din China continental”.

Proiectul lui Clive Palmer nu trebuie confundat cu o altă replică chineză a Titanicului.

%img:articole-6/art79-5,left%Programată de Seven Star Energy Investment, aceasta va funcționa ca parte a stațiunii Romandisea pe râul Qi din provincia Sichuan. Spre deosebire de Titanicul II al lui Palmer, replica, tot chineză, nu are intenția de a naviga pe nici un ocean, ci va fi permanent andocată într-un rezervor. Nava, care este deja în construcție, este programată să fie finalizată în 2019.

(continuare în numărul 7 al revistei)