Căutând în analele istoriei primele dovezi privind întemeierea orașului Constanța, ajungem până în secolul al VII-lea înainte de Hristos.

%img:articole-5/art69-1,right%Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre (Pontos Euxeinos în limba greacă) de către coloniștii milezieni, în secolele VII-V înainte de Hristos. Astfel, vechii greci din Milet, au înființat aici un important emporiu (târg, port, agenție comercială) pe care l-au denumit Tomis. Numele este derivat, probabil, din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură. Întemeierea cetății a fost, de-a lungul istoriei, asociată cu legenda lui Iason și a Argonauților. Conform legendei, Iason și argonauții săi ar fi debarcat aici după ce fuseseră trimiși în Colhida (litoralul Georgiei de azi) să fure „Lâna de aur”. Urmăriți de flota regelui Colhidei, Aletes, l-ar fi tăiat în bucăți pe fiul acestuia, pentru a-l oblige pe rege să caute și să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel timp argonauților pentru a fugi spre Bosfor. Arheologii considerǎ mai plauzibil ca tăietura (din linia țărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în fața Cazinoului. După părerea istoricului Herodot, o altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regina masageților, un trib scit ce trăia între Marea Neagră și Marea Caspică.

Milezienii au găsit aici, pe aceste locuri, o așezare getică, noul oraș ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolele IV-III î.H. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți, celți) a permis dezvoltarea ca centru urbanistic.
Spre anul 46 î.H., Tomisul a devenit o parte a Imperiului Roman. În perioada dominației romane, cetatea a devenit o adevărată metropolă a Pontului stâng, orașul fiind înfrumusețat cu numeroase statui, temple și monumente de arhitectură. Și în zilele noastre, putem admira mozaicul roman, scos la lumină de arheologi în zona peninsulară (centrul istoric) a orașului.

%img:articole-5/art69-2,right%Dupã ce Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Roman de Răsărit, cetatea a fost reconstruită de împăratul Constantin cel Mare, care i-a schimbat denumirea în Constantiana, în onoarea surorii sale. Poetul roman Publius Ovidius Naso a fost exilat și și-a petrecut aici, în Constantiana, ultimii ani de viață, între anii 8 – 17 d.H.

Orașul a rezistat vremurilor tulburi din secolele III și IV d.H., frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (în latină Scithia Minor, în greacă Μικρά Σκυθία / Mikrá Skithía). După împărțirea Imperiului Roman, Constanța împreună cu întreaga Sciție Mică a revenit Imperiului de Răsărit și a rămas parte a acestui stat până în secolul VII d.H. când a fost pierdută datorită migrațiilor slavilor și bulgarilor.

În Evul Mediu, Constanța a fost una dintre piețele comerțului genovez în bazinul Mării Negre. Negustorii și armatorii genovezi erau stabiliți în peninsula. Pănă în zilele noastre a rămas din acele vremuri o temelie pe care a fost clădit Farul Genovez. Farul, a fost construit după planurile francezului Blaise – Jean – Marius Michel, cunoscut și sub numele Mișel Pașa, pe un soclu genovez, în jurul anului 1300.

%img:articole-5/art69-3,right%În secolul al XV-lea, Dobrogea împreună cu Constanța au fost cucerite de către armata Imperiului Otoman. În urma ruperii relațiilor comerciale cu italienii, ocupatia turcă instalată în perioada 1393-1420 a dus la decăderea totală a așezării până la mijlocul secolului al XIX-lea, când, odatã cu construirea, sub stăpânire turcească și investiții engleze, a căii ferate Cernavodă - Kustenge (denumirea turcească a localității), localitatea a cunoscut un ușor reviriment.

În 1865, când flota anglo-franceză pornită spre Crimeea împotriva Rusiei, poposește aici pentru a lua apă și merinde (carne de oaie), Constanța se întindea numai în zona peninsulară (la sud-est de actuala stradă Negru-Vodă). La nord-vest de această limită, era stâne, mori, pășuni și vii. În oraș locuiau pescari greci, lipoveni și turci, negustori și meșteșugari greci, români, turci, armeni, evrei și maltezi, oieri români și tătari, grădinari români, bulgari, găgăuzi.