Nu te mai chem,
sunt mări învolburate între noi,
iar pescărușii țipă cu tăcerile mele,
cândva am fost doar unul,
astăzi suntem doi,
și rătăcim prin emisfere paralele.

Eu Polul Nord,
Tu Polul Sud,
nici Cerul nu mai poate să ne-adune,
să nu mă chemi nici tu
căci n-am să te aud,
de-a pururi vom rămâne, rătăciți prin dune!

La tine-n suflet rece,
la mine, e pustiu,
luminile s-au stins și a căzut cortina,
să te mai chem n-am cum,
sau poate nu mai știu,
să nu mă-ntrebi de ce, sau cine poartă vina?

Corăbii, porturi,
insule pustii, uitate,
te-au ispitit precum sirenele în larg,
și te-au ademenit,
să pleci pe mări, departe,
când își ridică pânza, ultimul catarg

%img:articole-5/art68-1,middle%