Marea, ascunzişul multor mistere pe care ni le putem imagina doar din poveşti, a reprezentat dintotdeauna pentru mulţi o fascinaţie, o întindere plină de neprevăzut, de trăiri şi experiente unice. Născută la malul mării, mie mi-a inspirat deopotrivă atracţie şi teama, de aceea meseria de marinar mi s-a părut una dintre cele mai dificile din lume.

Pentru unii, a naviga este visul suprem, satisfacerea sentimentului de libertate şi a dorinţei de aventura. Nimeni apropiat mie nu a îmbraţişat această profesie, aşa că voi aborda dificultăţile cărora trebuie să le facă faţă navigatorii din punctul de vedere al psihiatrului care a venit în contact cu aspecte mai putin plăcute, dar cȃt se poate de reale ale vieţii de marinar.

Chiar şi în cazul unei persoane cu un psihic echilibrat pot apărea la un moment dat trăiri neplăcute, în timpul traversării mărilor şi oceanelor lumii. Depărtarea de casă, viaţa într-un sistem eco-social închis, uneori ostil, îi face pe unii vulnerabili la apariţia unor tulburări care ies din sfera normalităţii şi se înscriu în cea a patologiei de la tulburări uşoare (ex.: anxietate, tulburare de panică) pȃnă la cele grave (din spectrul tulburărilor afective şi chiar psihotice).

Apariţia unor asemenea tulburări reprezintă pentru cei aflaţi pe mare, ca şi profesionişti, un fapt mult mai grav şi cu implicaţii mult mai importante decȃt pentru persoanele ale căror profesii nu impun riscurile celei de navigator. Marinarul este departe nu numai de familie, dar şi de un profesionist în domeniul sănătăţii mintale, care să-i ofere îndrumare, suport terapeutic sau tratament medicamentos.

Voi face referinţa în acest articlol la două tipuri de tulburări psihice, care apar cu frecvenţă mai mare decȃt altele în rȃndul navigatorilor: tulburările anxioase şi cele depresive.

Tulburările anxioase cuprind:

• Tulburarea de panică
• Anxietatea socială
• Fobiile specifice
• Tulburarea de anxietate generalizată

Acestea au niste simptome generale comune:

• Panica, teama, lipsa încrederii
• Tulburări de somn
• Incapacitatea de a-şi păstra calmul
• Acuze somatice: transpiraţii, neliniştea membrelor, senzaţie de scurtare a respiraţiei, palpitaţii, greaţă, tensiune muculară, ameţeală.

Toate aceste simptome se pot exacerba pȃnă la crize paroxistice; pot lua persoana prin surprindere, apărȃnd pe neaşteptate şi nefiind de multe ori declanşate de un factor de stres.

Metodele de tratament sunt numeroase, dar din păcate inaccesibile dacă apar la un subiect aflat izolat în mijlocul oceanului. Descrierea simptomelor unei persoane de încredere poate fi de multe ori extrem de dificilă, avȃnd în vedere că deseori echipajele sunt formate din persoane de diverse nationalităţi şi comunicarea nu este atȃt de facilă, iar teama de stigmatizare este prezentă.

Cum poate fi manageriată o asemenea situaţie?

O soluţie ar fi luarea legăturii cu cei de acasă, în măsura în care este posibil; membrii familiei pot oferi un suport psihologic util celui aflat în dificultate; accesul la anumite medicamente permise (de exemplu cele bazate pe extracte de plante sau melatonină, pentru ameliorarea tulburarilor de somn; în funcţie de gravitatea simptomatologiei, scurtarea duratei voiajului şi consult de specialitate (care oferă confidenţialitate, astfel încat să nu existe temerea că “se va afla”), terapie psihologica.

Se recomandă evitarea în aceste situaţii a folosirii alcoolului ca şi anxiolitic, acesta putȃnd pe termen lung să agraveze anxietatea şi să aducă o problemă în plus, dependenţa. O rezolvare poate pentru viitor ar reprezenta-o telemedicina, contactarea unui specialist la distanţă.

O categorie aparte de tulburare de anxietate este tulburarea post-traumatică de stres, apărută după trăirea personală a unei situaţii ameninţătoare pentru viaţă sau prezenţa ca martor la o astfel de situaţie (exemple: naufragiu, luare ca ostatic, martor la scena unei crime). Persoana în cauză poate dezvolta retrăiri dureroase ale evenimentului, vise recurente în legătură cu subiectul, tulburări de perceptie (iluzii, halucinaţii, episoade de flash-back), reactivitate intensă la tot ce îi aduce aminte de factorul de stres. Tratamentul constă în terapie psihologică şi farmacologică.

O altă categorie de tulburări psihice care pot apărea sunt episoadele depresive de diverse intensităţi, de la cele usoare pȃnă la cele majore. Persoana în cauza poate experimenta:

• Dispoziţie tristă
• Lipsa de speranţă
• Scăderea elanului vital
• Scăderea interesului pentru activităţi şi a interesului de a se implica în vreuna.
• Insomnie
• Ideaţie cu conţinut depresiv, inclusiv cea de tip suicidar
• Scăderea apetitului alimentar.

In cazul episodului depresiv uşor, acesta se poate remite uneori şi fără medicaţie, sau poate să nu împiedice desfăşurarea activităţii. Dacă starea de dispoziţie depresivă se accentuează, singura soluţie este administrarea de medicaţie antidepresivă de către un specialist.

Prezenţa unei persoane cu tulburare depresivă severă la bordul unei nave poate reprezenta o problemă majoră nu doar pentru cel în cauză ci şi pentru restul echipajului, acesta trebuind să preia din îndatoririle celui aflat în suferinţă. Nu ştiu dacă s-au facut studii legate de acest aspect, dar poate că unele dispariţii ale unor marinari de la bordul navelor ar putea avea drept cauză acte suicidare.

Starea de sănătate mintală în rȃndul personalului navigant rămȃne o problema atȃt pentru companiile care operează în domeniu cȃt şi pentru organizaţiile care se ocupă de drepturile navigatorilor, avȃnd implicaţii morale, juridice şi financiare. Creşterea adresabilităţii către servicii care se ocupă de sănătatea mintală (psihologi, medici psihiatri) ar fi benefică pentru profesioniştii din domeniul navigaţiei.