În siguranță

Când cei cinci bărbați au urcat pe fregată s-au simțit de parcă s-ar fi născut a doua oară. Englezii i-au primit amabili și ospitalieri.

„HMS Northumberland” avea misiunea de pază a insulelor Falkland și deviase din drum pentru a participa la operațiunea de salvare. Ea însăși suferise stricăciuni la stabilizatoarele de ruliu, iar furtuna i-a smuls tubulatura de pe punte.

La sosirea pe navă, românii au fost consultați din punct de vedere medical și spiritual. În afară de doctor, există și un preot la bord. „Nu contează că este anglican” - și-au spus ei. „Un singur Dumnezeu veghează deasupra noastră.” Iar Cel de Sus îi avusese în bună pază.

Englezii au pus întreaga navă la dispoziția oaspeților. Le-au asigurat locuri de dormit. Pentru români, totul era deschis zi și noapte și nu exista nicio restricție la hrană și băutură. Au fost îmbrăcați, din cap până în picioare, cu uniforme militare englezești.

Fregata a dat ocol de mai multe ori cargoului abandonat, înainte de a părăsi zona. Comandantul Steve Banley îi cerceta din ochi înclinarea. Când a aflat că Traian Chiriță și oamenii săi au petrecut două nopți pe el, a întrebat uimit:

- Cum ai putut, domnule, să stai pe acea navă, neavând mijloace de a o manevra? Cea mai deranjantă situație pentru mine ar fi să stau pe un vapor pe care nu îl pot controla.

Românii erau bucuroși că scăpaseră cu viață și-i mulțumeau, în gând, lui Dumnezeu, pentru ajutorul primit.

În data de 8 ianuarie, până la ora 9am, când au fost salvați, vijelia scăzuse din intensitate. Abia ce au ajuns la adăpost, și furtuna a revenit la forța 11. Totuși aveau un regret: salvatoarele nu sosiseră pentru a remorca nava. Se gândeau că, dacă aceasta ar fi avut o altă poziție față de val, ar fi fost salvată.

Iluzii pierdute

Fregata încheiase cu bine operațiunea de căutare și salvare. Ea a primit ordin de la Amiralitatea britanică să-și continue marșul. Astfel a ajuns în insulele Tenerife. Acolo se afla agentul protector contactat de compania „N.I.Johnson”.

Românii au fost preluați de pe navă și duși cu mașina la un hotel de lux din Santa Cruz. Au rămas acolo timp de două zile, fiind în contact direct cu comandantul de cursă lungă Adrian Chiru, directorul lui „N.I.Johnson”.

Comandantul Trăian Chiriță mai spera că nava va fi găsită și că, împreună cu secundul și șeful mecanic, va putea merge în portul în care aceasta va fi remorcată.

După ce ei fuseseră salvați de fregată, remorcherelor salvatoare li se comunicaseră, cu exactitate, coordonatele cargoului „Covasna”. Vântul și valurile își păstraseră direcția. Culoarul de căutare era clar și existau proceduri pentru o asemenea operațiune.

Faptul că nava nu a fost găsită avea o singură explicație: nu mai era la suprafață. Trecuse prea mult timp și luase prea multă apă la bord, iar reintensificarea furtunii i-a fost, probabil, fatală.

Respectul britanic

Când s-a ajuns la concluzia că nava nu mai poate fi găsită, la sugestia companiei „N.I.Johnson”, cei cinci au părăsit Tenerife la bordul unui avion, iar pe 12 ianuarie au aterizat la Madrid, unde îi aștepta o cursă aeriană „Tarom”.

Seara, la ora 18, se aflau pe Aeroportul Otopeni. Ceilalți șaptesprezece membri ai echipajului sosiseră de la Rotterdam cu o oră înaintea lor și îi așteptau.

Revederea a fost ca după un lung război, ca și când cu toții s-ar fi trezit din morți. În aerogară, echipajul a fost întâmpinat de familii și de reporteri. Era momentul îmbrățișărilor și al lacrimilor de fericire. Încă nu sosise cel al interviurilor.

Pe 13 ianuarie, compania „N.I.Johnson” a anunțat încetarea operațiunilor de căutare. Cargoul era asigurat la „Astra”, pentru suma de 1,365 milioane de dolari, din care 1,165 milioane reveneau armatorului „Navrom”, iar 200.000 de dolari, operatorului „N.I.Johnson”.

Au trecut două zile, până când oamenii au acceptat să se întâlnească cu ziariștii pentru a le povesti întâmplările teribile prin care trecuseră. Atunci s-a aflat că, la plecarea de pe fregată, Traian Chiriță primise drept cadou, în afara fotografiilor cu nava britanică și cu comandantul Steve Banley, pavilionul Regatului Marii Britanii, sub care s-a navigat în momentul salvării românilor. Era zdrențuit de furtună.

În mod normal, pavilionul țării nu se dă, mai ales când este vorba de o navă militară. Gestul lui Banley spunea totul despre impresia copleșitoare pe care i-o lăsaseră marinarii români.  

Fragment din cartea „Mucles, dacă nu vrei să dai de dracu’!”, Editura Dobrogea 2008