Boli transmise de rozătoare


Revista: Revista nr.2 (2)
Capitol: Sănătate și siguranță
Pagina: 18
Autor: Valentin Dumitru - Redactor șef adjunct revista Cap Compas

Cod articol: #2-8-25
Link: http://revistacapcompas.ro/reader/revista-nr-2/18

Rozătoarele sunt un ordin de mamifere din care fac parte veverițele, porcușorii de Guineea, castorii, tistarii, câinii de preerie, precum și șoarecii și sobolanii. Toți aceștia sunt caracterizați, în principal, prin lipsa caninilor și o dezvoltare mare a incisivilor, care nu se opresc niciodată din creștere, obligând astfel reprezentanții ordinului să mănânce sau să roadă permanent, pentru a-i menține la o lungime potrivită.

În ceea ce privește relația pe care o au cu omul, majoritatea rozătoarelor sunt considerate a fi dăunătoare cel puțin datorită tendinței lor de a roade tot ce nimeresc, dar și datorită numeroaselor pericole privind sănătatea.

Șoarecii și șobolanii, de exemplu, s-au dovedit a fi purtători a peste 35 de boli, care pot fi transmise omului în numeroase feluri: direct (prin contactul cu rozătoare vii sau moarte, prin mușcături, prin contactul cu urina, fecalele sau saliva acestora) și indirect (prin purici, căpușe sau acarieni care s-au hrănit cu sângele unei rozătoare afectate).

Statistic vorbind, numărul infecțiilor crește atunci când animalele au tendința de a intra în cabine și în spațiile de depozitare a alimentelor pentru a căuta mâncare, apă, căldură și adăpost.

În continuare, vă oferim o scurtă descriere a patru dintre cele mai periculoase boli transmise de rozătoare.

1. Hantavirusul

Acest virus poate fi transmis în numeroase moduri, însă în principal prin urina și fecalele rozatoarelor, precum și prin praful generat de răscolirea cuiburilor acestora, motiv pentru care o casa infestată prezintă un risc extrem de mare. Virusul poate fi inhalat sau poate fi preluat prin intermediul unei mușcături iar oamenii de știință suspectează că ar putea fi transmis și în condițiile în care oamenii folosesc mâncare contaminată.

Primele simptome apar între una și cinci săptămâni, după ce virusul a fost transmis și includ: oboseală, febră, dureri musculare în coapse, șolduri, spate și umeri, dureri de cap, amețeală, frisoane, precum și dureri abdominale, greață sau diaree. De multe ori, acestea sunt confundate cu simptomele gripei. Apoi, după 4 – 10 zile, apare al doilea set de simptome: tuse și insuficiență respiratorie. În unele cazuri, infecția cu Hantavirus poate progresa până la o boală respiratorie gravă, care are o rată de mortalitate de 38%.

Din păcate, nu există un tratament sau vaccin anume pentru infecția cu Hantavirus, însă, dacă aceasta este diagnosticată din timp și pacientul beneficiază de o intervenție medicală rapidă, este posibil ca prognoza să fie pozitiva. De cele mai multe ori, intervenția constă în ventilație mecanică și terapie cu oxigen pentru a ajuta pacientul să treacă peste perioadele de insuficiență respiratorie acută.

2. Coriomeningita Limfocitară

CML este o infecție virală, transmisă în principal de șoarecele comun. În Statele Unite, procentajul de șoareci care transportă acest virus este estimat a fi de aproximativ 5%; deși nu sunt purtători naturali, alte rozatoare (precum hamsterii) pot deveni infestate. Transmiterea virusului se face, de obicei, prin aceleași căi ca și Hantavirusul: prin expunerea la particule de aer contaminat sau prin mușcătura unei rozătoare infectate. Transmiterea virusului de la o persoană la alta nu a fost raportată, excepție făcând transmiterea de la mamă la fetus și, în cazuri foarte rare, transmiterea prin intermediul unui transplant de organe.

O infecție cu CML are un debut gradat, cu două faze. Prima, nu prezintă simptome specifice, ci generale, precum febra, lipsa apetitului, dureri musculare și de cap, greață și vomitat; mai puțin frecvent au fost raportate dureri de gât, tuse, dureri ale articulațiilor, pieptului, testiculelor sau a glandelor salivare. A doua fază a bolii, este dominată de simptome neuro-logice: meningită (febră, durere de cap, înțepenirea gâtului), encefalită (somnolență, confuzie, tulburări senzoriale, abnormalități musculare precum paralizia) sau meningo-encefalită (inflamația atât a creierului cât și a meningelui). Este important de știut că femeile care sunt infectate cu acest virus în timpul sarcinii, îl pot transmite fătului. În primul trimestru, acest lucru poate rezulta în avort, în timp ce în al doilea și al treilea, în defecte de naștere severe și permanente (retard, hidrocefalie, probleme vizuale, etc.).

3. Leptospiroza

Leptospiroza este o boală comună atât animalelor cât și oamenilor, fiind, de asemenea, cea mai comună infecție pe care o cauzează șobolanii.

Transmiterea leptospirozei se produce în momentul în care oamenii intră în contact cu apa, alimentele sau solul contaminate cu urina sau fecalele animalelor afectate.

Simptomele inițiale sunt asemănătoare cu cele ale gripei (febră, frisoane, etc.) și apar după o perioadă de incubație de aproximativ 21 de zile; dacă boala nu este tratată, acestea se pot transforma în insuficiență renală, hepatită sau meningită.

Datorită faptului că este foarte ușor ca primele semne ale bolii să fie confundate cu un început de gripă, cei mai mulți dintre pacienți ajung foarte târziu la medic, motiv pentru care majoritatea dintre ei necesită dializă.

Totuși, numărul de decese cauzate de leptospiroză este relativ scăzut.

4. Salmonella

Șoarecii pot răspândi, de asemenea, Salmonella: o bacterie patogenă intestinală care poate cauza unele boli infecțioase precum febra tifoidă, paratifos, numeroase intoxicații alimentare, etc. Odată ce a intrat în organismul omului, aceasta cauzează febră, frisoane, vărsături și diaree.

Având în vedere toate aceste boli, precum și numeroasele feluri în care pot fi transmise, este extrem de important să luați măsuri în ceea ce privește rozătoarele cu care intrați în contact sau care vă pot infesta nava.

Dacă observați șoareci și/sau șobolani pe navă, informați comandantul sau superiorul direct.