Întâlnirea a două oceane fără a se contopi

Linia de joncțiune a apelor este în general, insesizabilă, însă există un loc în lume, unde aceasta este delimitată și poate fi observată. Locul de poveste este golful Alaska, unde natura a dat întâlnire celor două oceane: Oceanul Arctic și Oceanul Pacific.

Punctul în care cele două mari întinderi de apă se întâlnesc este aici vizibil, datorită barierei de spumă care separă cele două oceane, lăsând în urmă o imagine aproape ireală în care apa limpede și albastră a Oceanului Arctic nu pare să se contopească cu cea tulbure și închisă la culoare a Oceanului Pacific.
Acest fenomen unic creează impresia că cei doi coloși de apă se unesc, fără a se amesteca. La întâlnirea acestor ape se formează o dâră lungă de spumă albă, ca niște valuri mici. În general, valurile au culoarea respectivă când se sparg, de obicei la țărm. Dar pot apărea și în largul mării dacă sunt furtuni sau alte amestecări violente ale apelor.

Explicația specialiștilor ar fi că apele celor două oceane au densități și culori diferite datorită diferențelor de temperatură și salinitate. Apele Oceanului Arctic sunt mai dulci și mai reci deoarece provin din topirea banchizei polare, spre deosebire de apele Oceanului Pacific care are o apă ce conţine o cantitate foarte mare de sare.

Aburul Mării Negre

Numit „fumul de mare”, aburul provenit din Marea Neagră este cauzat de umiditatea care întâlnește răcoarea vântului deasupra suprafeței apei. În afară de explicarea misterului din spatele aburului care se ridică din Marea Neagră, experții au demonstrat de asemenea că fenomenul este destul de obișnuit pentru apele mai mici.

Maelstrom

Maelstrom-ul, un vârtej puternic și periculos, este unul dintre coșmarurile navigatorilor atunci când sunt pe mare. Deși vârtejurile - volume de apă turbionară cauzată de un debit turbulent - sunt comune, Maelstrom vine într-o dimensiune și forță extraordinare, chiar și cu capacitatea de a pune navele mari în pericol.

Saltstraumen-ul Norvegiei este cel mai mortal maelstrom din lume, datorită curenților săi mai puternici. Situat într-o strâmtoare îngustă, în apropiere de orașul Bodø, Saltstraumen prezintă trecerea a aproximativ 400 de milioane de metri cubi de apă prin strâmtoare, de patru ori pe zi, atingând viteze de 40 km/h.

Moskstraumen este al doilea cel mai puternic Maelstrom din lume. Situat în largul mării insulelor Lofoten de pe coasta norvegiană, curenții circulari de apă din acest vârtej mortal ating viteze de până la 32 km/h.

Un altul, pe nume Corryvreckan este cel de-al treilea cel mai mare vârtej din lume. Situat între insulele Jura și Scarba, Corryvreckan produce curenți care ating viteze de 18 km/h.

Moskenstraumen

Moskenstraumen este un vârtej de apă tidal de Marea Norvegiei în nordul Norvegiei. Situat între insulele Moskenesøya și Mosken, Moskenstraumen este unul dintre cei mai puternici curenți de apă de pe glob și se formează datorită unei combinații a mai multor factori cum ar fi mareele, vânturile locale puternice, poziția Lofoten și topografia subacvatică, curenții puternici de maree care curg printre aceste insule, Oceanul Atlantic și adâncurile Vestfjorden.

Spre deosebire de alte vârtejuri, Moskenstraumen are loc în largul mării, iar măsurătorile actuale indică aproximativ 8 km înălțime, uneori ajungând la o viteză de 11 km pe oră. Potrivit rapoartelor, fluxul de curenți este cel mai puternic în zilele din lunile iulie și august.

Vârtejurile duble

Pentru prima dată, oamenii de știință au observat și înregistrat un fenomen natural bizar, ce ține de dinamica fluidelor (sau mai precis hidrodinamică). Până acum, acest tip de fenomen era doar teoretizat. Este vorba despre un vârtej (vortex) dublu. Sau despre două vârtejuri de apă legate între ele.

Trebuie spus, în acest context, că, în oceanele lumii, vârtejurile de mari dimensiuni – ce pot avea, uneori, diametre de sute de kilometri, nu sunt o raritate. Acum, însă, oamenii de știință au putut examina, în premieră, două vortexuri gigantice care se roteau cu putere, antrenând un volum colosal de apă.

Aceste neobișnuite vârtejuri alăturate au făcut obiectul unor teorii care, în momentul de față posedă o vechime de zeci de ani. Recenta descoperire a fost posibilă datorită examinării atente a unor imagini preluate cu ajutorul sateliților, provenite din apele oceanice aflate în zona continentului australian.

Prima dată a fost observat un model atipic în Marea Tasmaniei, între Australia și Noua Zeelandă. Apa se deplasa într-un mod foarte neobișnuit, contrar modelelor cunoscute. Ciudat este că unele manifestări ce țin de aceste fenomene au mai fost observate în ultimii 25 de ani, însă nimeni nu și-a dat seama că, de fapt, este vorba despre vortexuri duble.

Străluminări verzi

Fenomenul de strălucire verde apare în timpul apusului și răsăritului soarelui. De obicei vizibile doar pentru câteva secunde, astfel de străluminări sunt rezultatul efectului prismatic natural al atmosferei pământului. În timpul apusului soarelui și în timpul răsăritului soarelui, lumina soarelui devine divergentă în mai multe culori, ceea ce se observă și prin emiterea strălucirii verzi.

Anomalia din Marea Baltică

În anul 2011, mai mulți scafandri suedezi care făceau parte din echipa Ocean X Team, cercetau Marea Baltică cu scopul de a descoperi un tezaur. În secolul al XVIII-lea, un vas care transporta o cantitate importantă de aur s-a scufundat în partea de nord a mării.

Scafandrii au avut parte de o descoperire care nici până în prezent nu a fost elucidată. Au prelevat probe din misteriosul obiect și au constatat că este format din metale care nu au origini terestre. În momentul descoperirii, tot echipamentul electric și telefonia mobilă nu au mai funcționat.
Obiectul a fost descoperit la o adâncime de 93 de metri și pare a fi un artefact de origine extraterestră. În iunie 2012, un submarin a cercetat zona. Din imaginile surprinse a reieșit faptul că obiectul are părți metalice și deschideri asemănătoare hublourilor.

Câțiva scafandri au intrat în interiorul structurii, iar declarațiile lor par a fi ireale. Au parcurs un culoar care ducea în interiorul structurii care era puternic luminată. Cercetările au fost încheiate ca urmare a faptului că exista o radioactivitate care ar fi pus în pericol viața scafandrilor.
Cu toate acestea, au fost prelevate mostre din misterioasa structură care au relevat existența a două elemente, limonit și goetit care nu sunt de origine terestră.

Cercetătorul Ryan Casteldine susține teoria conform căreia obiectul face parte dintr-un OZN care s-a prăbușit în Marea Baltică.

Peter Lindberg, cercetătorul care a realizat această descoperire, a declarat că, pentru a cerceta misteriosul obiect sunt necesare sume imense și a renunțat pentru moment la investigații.

Crucea Sudului

Există multe povești în care marinarii au căutat ajutorul stelelor pentru a-i călăuzi pe drumuri de noapte. Crucea Sudului, unul dintre cele mai cunoscute tipare stelare din emisfera sudică, a ajutat mult călătorii să-și găsească drumul. Cu cele două pointere a fost mult timp folosită pentru determinarea Polului Sud.
Crucea Sudului, una dintre cele mai ușoare asterisme de identificare pe cer, face parte din constelația Crux. Potrivit oamenilor de știință și astronomilor, stelele care alcătuiesc Crucea Sudului includ Alpha, Beta, Gamma, Delta și Epsilon Crucis. Dintre aceste stele, care au cel puțin 10 până la 20 de milioane de ani, cea mai apropiată se află la 88 de ani lumină de Pământ, în timp ce cea mai îndepărtată este la 364 ani-lumină distanță de planeta noastră.

Steaua Nordului

Steaua Nordului, de asemenea numită Polaris sau Steaua Polară, este steaua spre care arată punctele axei terestre în cerul de nord. Timp de mulți ani, oamenii au fost fascinați de această stea și de faptul că ea nu pare să se miște deloc pe cer. Unii oameni au creat legende explicând de ce steaua nu se mișcă. Pe măsură ce instrumentele științifice mai avansate au început să devină disponibile, oamenii de știință au început să studieze mai mult Steaua Nordului.

Stalactita de gheață

Formaţiuni de gheaţă bizare, aceste brinicle sau „stalactite de gheaţă” reprezintă sloiuri de gheaţă submarine. Când apa mării îngheaţă, se formează o mixtură de apă sărată mai densă care tinde să se scufunde încet. Din cauza temperaturilor extreme, însă, apa de sub această mixtură îngheaţă și se transformă în sloiuri de gheaţă gigante.

(continuarea în numărul viitor)