După 1989, piața muncii din România s-a liberalizat. Astfel, navigatorii au avut libertatea de a se angaja și pe alte nave decât cele cu pavilion românesc. Aceasta liberalizare „a costat” diferit pentru navigatorii români deoarece unii au gasit condiții de muncă decente pe navele străine pe care au fost angajați iar alții, din păcate cei mai mulți, pentru a-și găsi un loc de muncă au trebuit să facă o serie de compromisuri renunțând la standardele impuse de convențiile internaționale cu privire la condițiile de muncă și viață la bord.

La această oră, încă există mari discrepanțe în privința condițiilor de muncă și de salarizare ale celor peste 12.000 de navigatori români care activează în flotele străine. Cauza o reprezintă diferențele mari între contractele de îmbarcare.

Trebuie știut că activitatea a mai puțin de 50% dintre marinarii români este guvernată de Contractul Colectiv de Muncă negociat de Sindicatul Liber al Navigatorilor și organizațiile reprezentative ale armatorilor.

În schimb, restul marinarilor au contracte de multe ori sub acest standard sau, pur și simplu, pe navele lor nu există contracte colective de muncă.

Spre deosebire de români, marinarii altor țări nu se confruntă cu asemenea situații discriminatorii.

De exemplu: nici-un marinar polonez nu pleacă pe mare, indiferent de pavilionul sub care navigă, fără ca nava sa aibă contract I.T.F. De aceea, Sindicatul Liber al Navigatorilor consideră că România ar trebui sa dea putere de lege contractului colectiv de muncă existent, prin publicarea acestuia în Monitorul Oficial, așa cum se procedează în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național și al celor de ramură.

Prin această măsură, România nu ar face decât să pună în aplicare convențiile internaționale ratificate de ea, ale căror prevederi, sunt, multe dintre ele, reflectate în clauzele contractului colectiv de muncă românesc.

Deși Sindicatul Liber al Navigatorilor a avut multe inițiative către Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor în vederea legiferării condițiilor standard de angajare a oricărui navigator român, până în anul 2007 nu a existat susținerea necesară privind promovarea acestor inițiative legislative.

Criza acelor marinari români care sunt angajați în alte condiții, mai proaste decât cele standard internaționale, s-a accentuat an de an, ducând deseori la renunțări privind asigurările de accident și viață, condițiilor de muncă, igienă, protecție a muncii, condițiilor de cazare și hrană, precum și renunțări legate de nivelul salarizării, mai mult chiar, obținând locul de muncă prin plata unor comisioane care sunt întotdeauna considerate ilegale.

Odată cu ratificarea Convenției Maritime 2006 (MLC 2006) de către al 30-lea stat, în august 2012, există o nouă perspectivă care pune ordine în ceea ce privește codițiile de muncă și viață ale navigatorilor la bordul navei și nu numai.

România ca stat european trebuie să ratifice această convenție și să o pună în practică prin implementarea în legislația natională, practic să elaboreze o nouă legislație specială pentru navigatorii români.

Proiectul prevede clauzele obligatorii și standardele minime ale contractelor de îmbarcare. Sunt abordate toate aspectele privind activitatea pe mare: timpul de lucru și orele de over-time, sărbătorile legale, perioadele de odihnă, salariile, concediile plătite, indemnizațiile de subzistență, serviciul în zonele de război, efectele personale ale echipajului în caz ca au loc diverse evenimente nedorite, condițiile de încetare a îmbarcării, responsabilități contractuale, repatrierea, abaterile, asistența medicală, indemnizația de boală, problema incapacității de muncă, asigurarea și compensațiile pentru accidente și deces, echipamentul de lucru și de protecție, hrana și cazarea, comitetul de siguranță la bord, perioada de probă, accesul la facilitățile de recreere la bord și la țărm, etc.

SLN consideră că statul român are obligația de a proteja, prin legi adecvate, miile de navigatori români care circulă pe piața liberă și prin condițiile minime reglementate să impună standardele international, celor ce utilizează forța de muncă românească.

La redactare, SLN a avut în vedere condițiile cuprinse în contractele de muncă internaționale, la niveluri acceptabile. SLN consideră că legea de aplicare a MLC 2006 va stimula dezvoltarea acestei resurse naționale, că școala românească va fi încurajată să pregătească în continuare ofițeri foarte bine plătiți și care vor menține tradiția țării noastre ca o țară cu un important bazin de forță de muncă în piața shippingului international.