Stimate cititor, teoretic, cei ce au obligaţia să-i ajute pe marinari (în funcţie de dificultăţile întâmpinate) sunt: angajatorii (companiile de navigaţie şi de crewing care au intermediat îmbarcarea), societăţile de asigurări P&I, fondurile de asigurări naţionale, Federaţia Internaţională a Transportatorilor (I.T.F.), sindicatele şi autorităţile naţionale.

În practică, lucrurile sunt ceva mai complicate. Cele mai multe dintre situaţiile critice prin care trec marinarii din întreaga lume - stări conflictuale la bord, îmbolnăviri, accidente de muncă, arestarea navelor, abandonarea echipajelor în porturi străine, conflicte cu autorităţile şi chiar eşuarea sau scufundarea navelor - sunt cauzate de angajatorii de mare risc. Este vorba, în principal, de „rechinii” shipping-ului internaţional, armatori ai flotei de „coşciuge plutitoare” (nave sub standardele tehnice internaţionale), înregistrate sub pavilioanele aflate pe „lista neagră” a Paris Memorandum. Mulţi dintre ei sunt exponenţi ai criminalităţii economice şi corupţiei, fac concurenţă neloială şi dumping social. În flota lor, echipajele sunt nesindicalizate şi, drept urmare, nu sunt protejate prin contracte colective de muncă. Cele individuale sunt sub standardele convenţiilor internaţionale, nu doar în ceea ce priveşte salariile, ci şi asigurările în caz de accidente, îmbolnăviri şi deces. Când ajung în situaţii critice, marinarii acestei flote constată că nu au cui să ceară ajutor, nici măcar autorităţilor naţionale.

Partea „sănătoasă” a shipping-ului mondial este reprezentată de companiile serioase, a căror flotă e la nivelul standardelor tehnice internaţionale. Navele lor sunt acoperite de contracte colective de muncă, negociate cu sindicatele naţionale sau cu I.T.F. Acestea cuprind clauze de protecţie socială, care au în spate suportul material al asigurărilor P&I, iar în unele cazuri şi al fondurilor naţionale de asigurări de sănătate şi de pensii.

În baza contractelor de muncă, navigatorii acestei flote beneficiază de sprijinul angajatorilor, asiguratorilor şi sindicatelor, iar prin mijlocirea lor, de cel al autorităţilor.

Tinere ofiţer, prevenţia este cea mai bună metodă de a scăpa de necazuri! Înainte de plecarea în voiaj, este bine să contactaţi Sindicatul Liber al Navigatorilor, pentru a obţine informaţii despre armator şi navă, despre contractul de muncă, despre riscurile la care vă expuneţi. Consultaţia este gratuită, fiind acordată şi celor ce nu sunt membri de sindicat. Trebuie să ştiţi că nimeni nu vă poate obliga să vă înscrieţi în sindicat, dar nefiind membru, nu puteţi beneficia de ajutorul S.L.N. şi al I.T.F.

Aceste organizaţii sunt ale membrilor lor, trăiesc din cotizaţiile lor şi au dreptul statutar şi legal să presteze servicii de protecţie socială doar pentru ei. Probabil aţi aflat că, de-a lungul timpului, respectivele organizaţii au acordat sprijin umanitar unor navigatori nesindicalizaţi, dar acesta este excepţia de la regulă. Următorul caz demonstrează cât de mult contează să fii membru de sindicat.

Din cauza unei boli, un marinar şi-a pierdut un picior, la câteva luni după ultimul voiaj. Sistemul de asigurări din ţară i-a acordat o pensie de invaliditate de doar 300 de lei şi o proteză de 1.000 de lei. Sărmanul om îşi doreşte o proteză biometrică, care costă între 9.000 şi 11.000 de euro. Întrucât este peste puterile lui să o cumpere, a solicitat ajutorul S.L.N. Trebuie precizat că organizaţia are o schemă de ajutoare sociale, sumele acordate fiind proporţionale cu perioada de cotizare a membrilor de sindicat. În cazuri deosebite, cum este cel relatat mai sus, ajutorul poate fi aprobat în afara schemei. Cu mare regret, conducerea S.L.N. nu i-a putut acorda fostului marinar ajutorul solicitat, întrucât nu fusese niciodată membru de sindicat.

Tinere ofiţer, cred că cele prezentate mai sus sunt lămuritoare. Acum, dumneavoastră decideţi ce riscuri vă asumaţi. Nouă nu ne rămâne decât să vă urăm vânt bun din pupa şi să vă întoarceţi sănătos acasă, la cei dragi!