Cap compas

ISSN 2559-1053

Revista nr. 1(9), Pagina 22-23

Cod: 9-10-130


Viața pe mare

Româncele de pe coada uraganului

Ion Tița - Călin, Jurnalist, Cuget Liber

Like
Unlike
0

În fața mea se află două tinere din Constanța. Se numără printer puținele femei lup de mare, din România. Sunt îmbarcate în flota grupului francez CMA CGM (locul trei în topul mondial al portcontainerelor).

„Ne pare rău, sunteți femeie!”

Iulia Popescu are 33 de ani. A absolvit Universitatea Maritimă Constanța în 2001. Până la primul voiaj a trecut o perioadă lungă. La vremea aceea, nu erau locuri de muncă disponibile pentru cadeți, nici măcar pentru băieți. Femeile erau excluse de pe mare.

Abia în 2006 s-a ivit ocazia și a prins un voiaj de cadet pe o navă de pasageri. Apoi, a fost ușor să-și găsească un loc de muncă. Arpinav i-a oferit un contract de îmbarcare ca ofițer și, începând din 2007, activează în flota CMA CGM.

„Primul voiaj l-am făcut pe un portcontainer – povestește Iulia. Nu eram singura femeie, mai erau câteva student francize. În flota acestei companii sunt multe femei, inclusive secunzi. La francezi se obișnuiește ca femeile să aibă funcții de răspundere la bordul navei.

La început, am fost ajutată, mai ales pentru că pătrunsesem într-un mediu în care se vorbea numai franceza. Asta a fost cea mai mare dificultate, dar am fost ajutată de colegi, de echipaj să mă integrez, să mă obișnuiesc cu limba.
Ca ofițer cu navigația aveam sarcina să trasez ruta, planul de voiaj. Țineam documentele, hărțile, trebuia să le corectez. La toate acestea se adăuga cartul.”

În prezent, Iulia Popescu mai are nevoie de un singur voiaj ca ofițer pentru a promova în funcția de căpitan. Este drept, saltul în grad nu vine automat. Va trebui să aștepte până când armatorul va avea un post liber, pe această funcție.

La cei 33 de ani ai săi, Veronica Bozianu este, deja, căpitan în flota franceză. În 2001, a absolvit Facultatea de Exploatări Portuare, din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, iar ăn 2004, Facultatea de Navigație.
„După terminarea școlii, în 2004, am așteptat o perioadă până să pot pleca pe mare. Am apelat la mai multe firme de crewing. Peste tot mi se spunea „Ne pare rău, sunteți femeie și fără experiență! Nu avem nevoie.”

Cei de la Arpinav m-au ajutat să plec pe un portcontainer francez, cu echipaj în totalitate românesc. Eram prima româncă de le Arpinav îmbarcată de CMA CGM.

Comandantul m-a ajutat și m-a pregătit în vederea plecării pe funcția de ofițer pe o navă cu echipaj francez. Am trecut cu bine stagiul de cadet și am fost promovată ofițer. Apoi am început să muncesc pe nave cu echipaj francez.

De cele mai multe ori, am fost singura femeie de la bord. Dar acest lucru este ceva normal și m-am obișnuit. Chiar mi se pare ciudat să mai văd altă fată pe navă. Este drept, francezii au multe fete în flotă. În ianuarie 2010, am fost promovată în funcția de căpitan. Am prins avansarea la bord. Două luni fusesem ofițer punte și am continuat contractual pe funcția de căpitan” – povestește Veronica Bozianu.

„La bord, ești ofițer, doar atât”
Care este statutul femeii pe mare? Există vreo diferență față de barbați, vreo discriminare?

„Francezii sunt obişnuiţi cu fetele lor pe nave; mai şocaţi sunt românii. La bord, nu eşti femeie sau bărbat. Eşti ofiţer, marinar, doar atât. Îndatoririle sunt aceleaşi pentru toţi şi toată lumea respectă regulile. Nu se pune problema că eşti fată şi nu poţi face.

Dimpotrivă, eu am căutat să demonstrez că pot să fac totul mai bine decât un bărbat” - afirmă căpitanul.

„Ca semn al egalităţii depline între sexe, pe mare, între colegi, nu se obişnuieşte nici măcar să se facă gestul cavaleresc de a i se deschide uşa femeii-ofiţer şi a fi lăsată să treacă prima”, spune Iulia Popescu.

„Ne-am obişnuit să trăim 4-5 luni departe de casă. Acum, suntem pregătite psihologic” - spun cele două tinere. Munca le ocupă cea mai mare parte din timp în voiaj.

Ce fac în timpul liber? Ca orice marinar: lectură, filme şi, uneori sport - alergare pe bandă.

Ei, dar au trecut şi prin pericole. „Ne-a prins o furtună la intrarea în Canalul Mânecii. Marea era de gradul 8 spre 9, iar nava a intrat în black-out (i s-a oprit motorul - n.n.). A fost un moment dificil. Ruliul era foarte puternic şi a fost prima oară când am avut rău de mare” - îşi aminteşte Iulia Popescu.

„Am trecut prin mai multe furtuni, chiar şi când eram la post, pe puntea de comandă. Dar acest lucru a devenit ceva normal. Cel mai greu în timpul unei furtuni este că, din cauza mişcărilor navei, nu te poţi odihni. În Marea Chinei de Sud am prins o coadă de uragan. Navigam cu un portcontainer, vântul sufla cu 110 noduri, iar valurile erau mai mari de zece metri.

Prin Golful Aden trecem în mod frecvent. Odată, chiar au încercat câteva şalupe cu piraţi să ne atace. Se apropiaseră la mai puţin de o milă de noi. Dar aveam o navă rapidă; mergeam cu viteză de 24 noduri şi nu aveau ce să ne facă. De regulă, piraţii atacă navele mici, care au bordul jos şi nu au viteză.

Când trecem prin acea zonă, se schimbă nivelul de securitate pe navă. Se pregătesc tunurile cu apă, totul se închide şi nimeni nu mai are voie să iasă pe punte o zi şi jumătate, cât timp se tranzitează golful” - relatează Veronica Bozianu.

La finalul dialogului am atacat întrebarea de baraj: „Cum rămâne cu dragostea, cu viaţa de familie?”
„Viaţa mea privată este acasă; restul este muncă. Este alegerea pe care mi-am asumat-o. Sacrificii sunt peste tot în lume, dar nu consider că este un sacrificiu. Este exclus să mă căsătoresc, câtă vreme navighez. Trebuie să mă las de marinărie şi apoi mi-aş putea face planuri” - se arată categorică Iulia Popescu.

„Toată lumea se gândeşte să-şi întemeieze o familie. Va urma, dar nu ştiu când” - spune visătoare Veronica Bozianu.

O investiţie nerentabilă

În fiecare an, tot mai multe fete intră în învăţământul superior de marină, din Constanţa. La absolvire, prea puţine dintre ele ajung pe mare. De ce?
„Există o politică internaţională de promovare a femeilor în flota mondială. Organizaţia Maritimă Internaţională şi celelalte organisme din shipping fac eforturi susţinute în această direcţie, dar se lovesc de reticenţa armatorilor. Aceştia îşi fac calculul că investiţia pentru formarea şi locul de muncă al femeii - navigator este ceva mai mare decât pentru bărbaţi, pentru că trebuie asigurate condiţii speciale pentru prezenţa lor la bord.

Pe de altă parte, din cauza evoluţiei vieţii de familie, majoritatea femeilor renunţă devreme la navigaţie. Se mărită într-un interval scurt de timp după ce ajung la bord. Momentul crucial este apariţia copilului. După ce nasc, majoritatea renunţă la navigaţie, după cum o demonstrează statisticile armatorilor. Drept urmare, investiţia fiind mare, nu se recuperează în perioada în care ele profesează” - explică profesorul univ. dr. inginer Haralambie Beizadea, directorul companiei „Arpinav”.

În evoluţia lor profesională pe mare, femeile sunt foarte bine cotate, iar de multe ori performanţele lor sunt superioare celor ale bărbaţilor, afirmă Beizadea. În prezent, „Arpinav” are trei femei-ofiţer pe mare şi mai pregăteşte alte trei.

(Fragment din volumul „Cine îi apără pe lupii de mare?”)


<strong>Ion Tița - Călin,</strong> Jurnalist, Cuget Liber

Ion Tița - Călin, Jurnalist, Cuget Liber

Like
Unlike
0