Cap compas

ISSN 2559-1053

Revista nr. 2(2), Pagina 8

Cod: 2-5-15


ITF Seafarers' Trust

OnBoard OnLine - Îmbunătățirea conectivității în port

ITF Seafarers' Trust, Autor necunoscut

Like
Unlike
+930

Ne-am obișnuit să putem accesa aplicațiile dorite cu orice smartphone, printr-o simplă apăsare de buton. Și asta, în condițiile existenței, aproape naturale, a unei conexiuni de încredere la internet.

Pentru marinari nu este atât de simplu, având în vedere lipsa conexiunilor, acest fapt conducând la izolarea navigatorilor și alterarea stării de bine.

Din acest motiv, Seafarers' Trust încearcă îmbunătățirea conectivității navigatorilor, printr-un proiect simplu, intitulat sugestiv OnBoard OnLine.

Varianta, la îndemâna inspectorilor ITF, este dotarea cu un dispozitiv de tip „hotspot”. Cu ajutorul acestor dispozitive și a rețelei 4G pot fi conectate simultan mai multe dispozitive (în jur de 10 telefoane smart, tablete, pc-uri, etc.). Practic, acesta generează o mini-rețea WiFi. În acest mod, pe întreaga durată a vizitei la bordul navei, inspectorul ITF va putea asigura navigatorilor o legătură sigură la internet.

Dispozitivul poate fi lăsat în grija cuiva de la bordul navei, urmând să fie recuperat înainte de plecarea navei.

Din 2016 si până în prezent, în cadrul acestui proiect, inspectorii ITF au reușit să ofere legături la internet pentru 96 de nave. Astfel, circa 500 de navigatori au putut beneficia de peste 500 de ore de internet furnizat la bordul navelor, aceștia bucurându-se că au putut lua legătura cu cei dragi de acasă.

Proiectul s-a dovedit în mod clar un succes, fiind solicitat din ce în ce de mai mulți navigatori.


<strong>ITF Seafarers' Trust,</strong> Autor necunoscut

ITF Seafarers' Trust, Autor necunoscut

Like
Unlike
+930