Cap compas

ISSN 2559-1053

Revista nr. 2(2), Pagina 22

Cod: 2-17-29


Nave românești

Odiseea cargoului Covasna (Partea I-a)

Ion Tița - Călin, Jurnalist, Cuget Liber

Like
Unlike
+576

Când cargoul „Covasna”, o navă de 4620 tdw sub pavilion românesc (IMO 8034148), a părăsit portul Beaumont, din statul American Texas, avea vânt bun din pupa. Magaziile erau încărcate cu țevi de oțel iar câteva fuseseră stivuite pe covertă. Armator era compania „Navrom” iar operator, firma „N.I.Johnson”.

Timp de 14 zile, totul a mers strună, fără ca nimic să perturbe existența comandantului Traian Chiriță și a celor 21 de navigatori din subordinea sa. Vântul ajunsese la forța 8 – 10 pe scara Beaufort, iar valurile urcau la 7 – 8 metri.

Furtuna, în loc să-i înmoaie pe marinari, mai rău i-a întărit. Echipajul, în frunte cu comandantul și căpitanul, muncea din greu să asigure nava și marfa împotriva stihiei. Din două în două zile, inclusive în noaptea de Crăciun, oamenii coborau în magazii. Strângeau mai bine legăturile țevilor și înfundau spațiile libere cu lemne.Trebuia prevenită deplasarea mărfii.

Nu ezitau să lucreze pe timp de noapte, înarmați cu proiectoare și lanterne. Știau că de siguranța mărfii depinde cea a navei și viața lor. De aceea, nimeni nu cârtea când era vorba să pună umărul la muncile cele mai grele.


Fenomenal Sea

În seara zilei de 5 ianuarie 1996, valurile au atins înălțimea de 10 – 12 metri. Nava părea o minge pe crestele lor. „Meteorul” a anunțat: „Fenomenal Sea!” (mare cumplită). Puntea era acoperită de spumă.

Comandantul Traian Chiriță a ordonat să se pună cargoul cu pupa în vânt. Voia ca, pe de o parte, să-l ferească cât mai mult de efectul furtunii, iar pe de alta, să folosească forța ei.

Munți de apă, de zeci de tone, se revărsau peste covertă. La ora 18, au măturat cele 20 de țevi de pe punte. Fiecare dintre ele avea 14 metri lungime, 60 de centimetri în diametru și cântărea 3 tone.

Berbecii valurilor au rupt, ca pe nimic, legăturile de oțel, care erau sufficient de rezistente pentru a susține greutatea țevilor, dar nu au putut rezista la o forță de zece ori mai mare. Luate de tonele de apă, țevile au început să facă prăpăd. Au retezat totul în calea lor: copastia navei, pontilii…

A trecut doar un sfert de oră, de când a plesnit prima legătură. Și toate țevile de pe punte au ajuns grămadă în bordul tribord, unde au izbit cu putere. Valul le era stăpânul și le juca cum voia.


SOS

Șocul extrem de puternic a provocat o reacție în lanț. Din cauza lui, țevile din magaziile nr.2 și nr.3 s-au deplasat. Nava s-a aplecat brusc, fapt ce a amplificat mișcarea mărfii înspre bordul tribord. Cargoul a rămas înclinat, nereușind să mai revină la poziția inițială, dar a continuat să meargă, timp de 25 de ore, cu 10 – 11 noduri. Motorul principal și cele auxiliare au funcționat până când apa a ajuns la generatoarele Diesel și acestea s-au oprit.

Pierderea poziției verticale nu era cea mai mare nenorocire pentru navă. Mult mai grav era faptul că, în timpul deplasării lor pe covertă, țevile au rupt tromba de aerisire a compartimentului mașini.

Cu gura căscată în punte, „Covasna” înghițea, parcă însetată, tone de apă la fiecare val. Situația era critică și trebuia acționat rapid. Dar te puteai pune cu vântul și valurile, care măturau totul în calea lor?

Numiți cum vreți efortul herculean al ofițerului electrician Daniel Gavrilă:

eroism, nebunie, disperare! Legat cu o centură de siguranță și înarmat cu o cange, a aruncat cinsprezece pături în gaura prin care apa pătrundea în mașină. Mai mult de atât nu se putea face.

Omul nu a reușit să obtureze pâlnia, dar, pentru un timp, a încetinit scurgerea valurilor în pântecele cargoului și a amânat nefericitul deznodământ. După primele 24 de ore, nava ajunsese la o înclinație de 8 – 9 grade.

Aerisirile tancurilor de combustibil nu fuseseră rase, ci lovite și crăpate. Clapeții pentru închidere funcționau, dar tancurile erau fisurate la bază, astfel încât apa a pătruns și a contaminat motorina.

Șeful mecanic a anunțat că nu mai are combustibil bun, decât pentru câteva ore. Atunci, împreună cu el, comandantul și secundul au analizat situația și au luat decizia de a transmite semnalul de primejdie prin stația Imarsat și semnalul SOS prin sistemul de radiotelegrafie. De altfel, de la deplasarea primelor trei țevi pe punte, compania „N.I.Johnson” fusese informată despre pericolul apărut.


Marinărește, până la ultima picătură

Șansa echipajului de pe „Covasna” a fost că tancul petrolier rusesc „Akademic Pustovoyt”, o navă cu capacitatea de 150000 tdw, se afla în apropiere. Rușii s-au oferit imediat să acorde asistență. Într-o oră au ajuns lângă cargoul românesc aflat în pericol. Acesta era canarisit (aplecat) cu 20 de grade pe un bord și a continuat să mai meargă prin propriile mijloace, timp de 2 ore.

Pentru a întreține funcționarea motoarelor, echipajul căra, cu tot ce-i căzuse în mână – sticle, găleți, bidoane și damigene – motorina pe care o găsise necontaminată. Marinarii au format un lanț uman, de la mașină până la tancul aflat ceva mai sus. Încercau să amâne, cât se putea, sfârșitul.

- Ce faci domnule? M-ai chemat să te salvez. Ce faci? – l-a întrebat, prin stație, comandantul rus pe cel român.

Acesta i-a răspuns:

- Mai mergem două – trei ore, cât mai avem motorină.

- De ce? S-a mirat rusul.

- Pentru că așa este normal, așa este marinărește. Mergem până nu se mai poate – a venit răspunsul românului.

Chiriță i-a cerut rusului să încerce o remorcare.

- Îmi pare rău, nu avem dotarea necesară.


Stop, mașina!

În cele din urmă au fost epuizate toate mijloacele. Nu se mai putea face nimic când apa a ajuns la tablourile electrice. Atunci, comandantul a dat ordinul:

- Stop, mașina!

Exista riscul să fie electrocutați toți oamenii.

Frica este un sentiment firesc în astfel de împrejurări. Dar una este teama și alta e panica. Nici un membru al echipajului nu a avut o asemenea reacție. Mulți n-au simțit nici măcar frica. Aveau prea multe pe cap în acele momente, pentru a mai lua aminte la sentimente. Era ca în cazul răului de mare. Când ai ceva de făcut nu îl mai simți.

Chiar dacă nimeni nu s-a pierdut cu firea, fiecare avea în minte imaginea celor de acasă. Unii dintre membrii echipajului adunaseră 25 de ani de muncă pe mare, alții erau la primul sau la al doilea voiaj. Când cei mai tineri au început să ezite, cei cu experiență i-au ajutat să-și regăsească stăpânirea de sine.

Cargoul era în stare de plutire, dar nu mai era manevrabil. Înclinarea ajunsese la 35 – 40 de grade. Motorul era oprit. Valurile depășeau 8 metri. Exista pericolul ca nava să se răstoarne. Atunci, s-a dat adunarea echipajului la pupa. A durat 10 minute până s-au strâns toți. Era seara zilei de 6 ianuarie.


Mai presus de viață

Comandantul cunoștea bine nava, căci se afla la al doilea voiaj cu ea. Prima dată, în 1994, făcuse o călătorie de 6 luni. Acum, o simțea. Știa bine cum era stivuită marfa. Tancurile de dublu fund, care contribuiau la creșterea stabilității, erau pline cu apă sărată.

Când s-a facut încărcarea mărfii, îi ceruse căpitanului să-i calculeze stabilitatea. Rezultatul fusese pozitiv. Însă nu luase în considerare și eventualitatea retezării trombei de aerisire, care a permis intrarea apei în compartimentul mașini. Își dădea seama că, în noua împrejurare, cargoul se va scufunda ca un butoi găurit. Și, pentru că pericolul exista, el, comandantul de cursă lungă Traian Chiriță, nu se putea juca cu viața oamenilor. De aceea, în clipa când i-a văzut adunați cu toții, le-a grăit astfel:

- Domnilor, este situație de primejdie. E vorba de viața fiecăruia. Cine dorește, fără nici-o obligație, fără nici-o presiune din partea nimănui, are la dispoziție plutele, barca de salvare. Cine vrea să rămână pe navă, ca să încercăm ceva, să rămână!

În acel moment, șaptesprezece inși au decis să plece. Restul de cinci, comandantul, secundul, șeful mecanic, bucătarul și sudorul, au rămas la bord.

(continuarea în nr.3)

Fragment din cartea „Mucles, dacă nu vrei să dai de dracu'!”, Editura Dobrogea, 2008


<strong>Ion Tița - Călin,</strong> Jurnalist, Cuget Liber

Ion Tița - Călin, Jurnalist, Cuget Liber

Like
Unlike
+576