Cap compas

ISSN 2559-1053

Revista nr. 4(8), Pagina 10-11

Cod: 8-10-104


Viața pe mare

Interviu cu un marinar român

Corina Gabriela Pleșa, Redactor

Like
Unlike
+184

Nicolae Năstase face parte din prima promoție a UMC Constanța, absolvind în 1991. Din cei 5 ani de studenție, pe primii 4 i-a petrecut în regimul militar al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” iar ultimul an l-a absolvit la UMC Constanța. L-am cunoscut ca fiind șef mecanic maritim și i-am pus câteva întrebări.


Care sunt sarcinile tale la bord si ce implică acestea?

Având în vedere că funcția mea este de șef mecanic maritim, răspund, din punct de vedere tehnic, de toată nava, cu tot ce implică acest aspect.
Cu alte cuvinte am grijă ca: toate echipamantele navei să fie funcționale la orice oră iar mentenanța acestor echipamente să fie facută la timp de către ofițerii responsabili; verific dacă întreținerea echipamentelor a fost facută în mod corect și mă asigur că piesele înlocuite au fost montate corect; verific și actualizez piesele de rezervă din inventarul navei; informez compania și superindentendul tehnic al navei cu privire la: starea tehnică a navei, necesarul de piese, urgențele din acest punct de vedere; monitorizez și informez superintendentul tehnic / inspectorul de clasă al navei cu referire starea tehnică a echipamentelor (CSM Reports); pregătesc nava pentru eventualele inspecții de genul „in house inspection” (din partea companiei), Oil Major, Port State Control sau inspecțiile făcute de către inspectorii de clasă ai navei; urmăresc să am la bordul navei suficient combustibil, ulei și toate celelalte produse necesare pentru efectuarea voiajului în condiții bune.


Cât timp durează un voiaj tipic și cât timp petreceți acasă între călătorii?

La compania pentru care lucrez, sunt angajat pe perioadă nedeterminată iar, de regulă, perioada de muncă la vapor este de 3 luni (plus sau minus 2 săptămâni).

Perioada de stat acasă depinde de perioada în care am muncit la vapor. Astfel, pentru fiecare 30 de zile de muncă la vapor sunt îndreptățit să stau acasă 28 de zile. Pot spune că perioada de muncă este de 3 luni și, apoi, aproximativ alte 3 luni acasă.


De cât timp lucrezi ca navigator?

Din aprilie 1992 și până în present. Dacă sănătatea îmi va permite, mi-am propus să mă pensionez de pe mare.


Ce te-a facut să iei decizia de a deveni navigator?

Datorită faptului că mi-am petrecut copilăria în zona în care era Institutul Militar „Mircea cel Bătrân”, mi-a plăcut ținuta elevilor / studenților militari, apoi a apărut și dorința de a cunoaște alte țări, popoare, culturi.

Cred că ceea ce m-a determinat în a deveni navigator, este dorința de a cunoaște altceva, ceva nou, marea fiind o permanentă provocare.


Ce îți place cel mai mult când lucrezi pe mare?

Probabil, faptul că fiecare zi e diferită și, indiferent de condițiile meteo sau de starea psihică, trebuie să ai cel puțin o soluție viabilă, indiferent de natura problemei apărute.


Ce crezi că e cel mai provocator?

Cel mai provocator e, în opinia mea, să scoți maximum posibil de la echipajul / echipa pe care o ai la bord astfel încât să atingi obiectivele impuse / „charter party” (n.r. se referă la contractual încheiat).


Cum îți petreci timpul liber la bord?

În condițiile actuale, în care tehnica evoluează atât de rapid, timpul liber e aprope inexistent. Dar, dacă totuși mai există, încerc să mă pun la punct cu toate noutățile tehnice care apar în domeniul naval și să iau legătura cu familia.


Care a fost cea mai mare realizare pe mare?

În urmă cu câțiva ani, am fost implicat împreună cu nava într-un act de piraterie. Pot spune că cea mai mare realizare a mea pe mare a fost: să „capturăm” pirații la bord, fără ca vreun membru de echipaj să fie vătămat; să realizăm acest lucru fără să pierdem nicio „picătură” de marfă și fără să punem nava în pericol; să realizăm un nou standard în companie, vis-a-vis de această situație (act pirateresc), standard care a fost implementat în mod automat tuturor navelor acestei companii.


Ce sfat i-ai da unui marinar care urmează să se angajeze în prima călătorie?

În primul rând, ar trebui să știe - și să nu uite niciodată - că viața pe mare e dură și nu iartă, Prin urmare, trebuie să fii pregătit să te adaptezi dinamic la noile condiții care apar continuu.

Din punct de vedere profesional, trebuie să înveți rapid, să aplici ceea ce ai învățat și să ai curajul să recunoști când ai făcut o greșeală dar și să spui și să susții argumentat când ceva este greșit.


Ai altceva ce ai dori să împărtășești despre viața pe mare?

În opinia mea, pentru a fi potrivit cu o astfel de carieră trebuie: să ai o familie care să îți dea taria necesară să mergi mai departe; să ai o familie care să reprezinte refugiul unde vei trage întotdeauna, indiferent de furtunile vieții.


<strong>Corina Gabriela Pleșa,</strong> Redactor

Corina Gabriela Pleșa, Redactor

Like
Unlike
+184