Cap compas

ISSN 2559-1053

Revista nr. 2(6), Pagina 16-17

Cod: 6-25-81


Portul Constanța

Incursiune în istorie (II)

Corina Gabriela Pleșa, Redactor

Like
Unlike
+760

În secolul al XV-lea, Dobrogea împreună cu Constanța au fost cucerite de către armata Imperiului Otoman. În urma ruperii relațiilor comerciale cu italienii, ocupatia turcă instalată în perioada 1393-1420 a dus la decăderea totală a așezării până la mijlocul secolului al XIX-lea, când, odatã cu construirea, sub stăpânire turcească și investiții engleze, a căii ferate Cernavodă - Kustenge (denumirea turcească a localității), localitatea a cunoscut un ușor reviriment.

În 1865, când flota anglo-franceză pornită spre Crimeea împotriva Rusiei, poposește aici pentru a lua apă și merinde (carne de oaie), Constanța se întindea numai în zona peninsulară (la sud-est de actuala stradă Negru-Vodă). La nord-vest de această limită, existau stâne, mori, pășuni și vii. În oraș locuiau pescari greci, lipoveni și turci, negustori și meșteșugari greci, români, turci, armeni, evrei și maltezi, oieri români și tătari, grădinari români, bulgari, găgăuzi.

În perioada 1873 – 1883 s-au adăugat populației constănțene coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă, sub lozinca Helm ins Reich (Acasă în Reich).

Dominația turcă a luat sfârșit după Războiul de independență al României, când, prin decizia Congresului de la Berlin (1878), Dobrogea a devenit o parte a statului roman. După 1878, populația românească a sporit semnificativ odată cu sosirea armatei, administrației, învățământului și marinei române.

Se poate spune că adevărata renaștere a localității a avut loc după alipirea Dobrogei la România, când portul Constanța a devenit un important punct de export a produselor principatelor române către Turcia și țările europene. După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanței, legată de românizarea subsecventă a regiunii (unde până atunci românii, „dicieni” dobrogeni, „măcineni” moldoveni sau „mocani” ardeleni, fuseseră minoritari față de turci și tătari.

Orașul, numit de către regele Carol I „plămânul României”, a devenit portul principal al țării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1895). Atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român. S-a deschis o linie maritimă spre Istanbul, apoi a fost prelungită spre Alexandria și numită „linia orientală”.

Portul a fost modernizat și dezvoltat conform planului de reconstrucție, între 1895 și 1909. S-au construit drumuri și căi ferate adiționale care leagă Constanța de capitală și restul țării. Aceasta a fost perioada de prosperitate a Serviciului Maritim Român, ale cărui vase au navigat, nu numai pe „linia orientală” ci și pe „linia occidentală” (spre Marsilia și Rotterdam) și pe „linia de arhipelag” (spre Pireu și Salonic).

Orașul a suferit mult în cursul Primului Război Mondial (1914 – 1918). Multe clădiri de valoare istorică mare au fost distruse de către forțele germane și bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanței.

Totuși, după război, orașul și-a păstrat rolul. În perioada interbelică, 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănțean. Atunci s-a construit șantierul naval care a fost până la cel de-Al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial aliată cu Puterile Axei. Astfel, portul constănțean a primit importanță din punct de vedere strategic și a fost bombardat de sovietici. La 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaților. Totuși, Constanța a fost prădată de Armata Roșie, când forțele sovietice au invadat țara. Uniunea Sovietică a confiscat flota românească aproape în întregime și a supus portul intereselor proprii.





(continuarea în numărul 7 al revistei)


<strong>Corina Gabriela Pleșa,</strong> Redactor

Corina Gabriela Pleșa, Redactor

Like
Unlike
+760