Cap compas

ISSN 2559-1053

Revista nr. 1(5), Pagina 3

Cod: 5-9-60


Editorial

Încotro marinăria din România?

Adrian Mihălcioiu, Președinte SLN

Like
Unlike
+711

Nu de puține ori, auzim despre automatizare, digitalizare, vedem la televizor diferite gadget-uri care ne taie respirația. Tot mai des, auzim despre nave autonome, despre imprimante 3D care pot reproduce piese și componente de mari dimensiuni, etc.

În acest context și în lipsa unei strategii naționale de a crea un pavilion românesc competitiv la nivel european și internațional, forța de muncă românească în shipping suferă foarte mult. Există criza cadeților în ceea ce privește desfășurarea programului obligatoriu de 12 luni pentru a putea promova la nivelul de ofițer, lipsa cererilor pentru tinerii ofițeri aspiranți, controverse privind tipul de școlarizare a viitorilor ofițeri (universitar sau vocațional), etc.

De curând, s-a mai primit o lovitură. Generațiile ofițerilor de marină din anii 80-85 sunt deja la încheierea carierelor pe mare, găsindu-și din ce în ce mai greu de muncă, aproape de imposibil, iar despre nebrevetați nu mai vorbim, aceștia având un trend abrupt descrescator început cu ani în urmă.

În acest context, ne putem întreba: Marinaria va mai reprezenta un sector socio-profesional important pentru România, Europa sau la nivel global în următorii ani?

Contextul socio-politic european nu mai este foarte prietenos cu acest sector de activitate, dar nu au devenit încă antagonice. De sus, de la nivelul Parlamentului European și al Comisiei Europene lucrurile par să se aplece mai mult spre un ajutor dat acestei categorii socio-profesionale prin încercarea modelării educaționale. Știm că navigatorii europeni sunt mai scumpi decât alții. Europa vrea ca, pe „repede înainte”, procesul educațional să se schimbe și astfel sintagma GARANȚIE EUROPEANĂ să își producă mai repede efectul pentru navigatorii de mâine, în ceea ce privește prioritatea la angajare. În următorii ani, se va schimba sistemul educațional european, fie el vocațional sau universitar. Studenții vor trebui pregatiți atât pentru a face față schimbărilor anunțate în industria shipping-ului mondial dar și cerințelor de la uscat, cu atât mai mult acum, când abilitățile de la bord pot fi asimilate și abilităților de la uscat cum ar fi digitalizatrea, lucrul cu baze mari de date, abilități de lucru pe computer, de comunicare, de adaptare la condiții diferite de lucru, etc.

România pare să rămână în urmă. Deși la nivel european și internațional sunt joburi care așteaptă să fie ocupate, nimeni cu putere de decizie nu pare să se sinchisească de acest lucru. Atenția nu este atrasă decât atunci când este vorba de a câștiga de pe urma acestor resurse (spunem noi foarte valoroase) pe care România le are: forța de muncă și tradiția școlilor de marină. Ar exista anumite politici favorabile personalului navigant care, cu ajutorul unor investiții materiale minore și o implicare în factorul decizional, ar putea da rezultate extraordinare. Din păcate, nu sunt disponibile nici aceste mici resurse, dar nici implicarea factorului decizional. Dacă lucrurile vor continua așa, fără să avem o viziune de viitor în acest domeniu - de nişǎ - foarte important , în pur stil românesc, vom vorbi în viitor de fostul personal navigant așa cum vorbim astăzi de fosta flotă.

Ce trebuie făcut? O întrebare simplă dar cu răspunsuri complicate. Am avea curiozitatea de a afla și cateva opinii venite de la voi, cei ce sunteți zi de zi in aceasta activitate, cei care dați mai departe copiilor voștri această vocație, celor care vă pasă ca această tradiție, dacă o mai putem numi așa, să poată fi dusă mai departe în acest domeniu, indiferent de cum va apărea el în viitor.

Așteptăm comentariile voastre pe adresa de email sln@sln.org.ro sau prin fax la 0040 241 616 915. Mulțumim!


<strong>Adrian Mihălcioiu,</strong> Președinte SLN

Adrian Mihălcioiu, Președinte SLN

Like
Unlike
+711